Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi critică pe liberalii care şi-au anunţat susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL.
Prezent duminică la conferinţa de alegeri a PNL Vrancea, Ludovic Orban i-a atacat pe susţinătorii contracandidatului său, afirmând că aceştia nu îl susţin pentru că îl cred „capabil să conducă partidul”, susţinerea fiind din alte motive.
„Nu m-am aşteptat ca Florin Cîţu să candideze la preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Dimpotrivă, toate discuţiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie. De asemenea, nu m-am aşteptat ca oameni care au fost în echipa de conducere a Partidului Naţional Liberal şi au încercat să îşi pună cununa cu lauri pe cap la fiecare victorie a Partidului Naţional Liberal din ultimii patru ani de zile, acuma să spună că preşedintele nu a avut nicio legătură cu victoriile respective, că preşedintele nu mai e bun.
Eu le-am şi spus odată, zic: Dom-le, aici lucrurile sunt simple, dacă eu nu mai sunt bun, înseamnă că nici voi nu mai sunteţi buni, iar dacă voi susţineţi că voi sunteţi buni, înseamnă că şi eu sunt bun. Este, de multe ori, paradoxal să vezi la anumite conferinţe în care se clamează că echipa câştigătoare merge mai departe, că nu poți să introduci o competiţie împotriva unei echipe care a câştigat alegerile, sau care a obţinut rezultate, în schimb, la nivel naţional, această regulă nu mai funcţionează.
Hai să fim cinstiţi şi oneşti: noi ştim foarte bine că mulţi din cei care astăzi îşi clamează susţinerea pentru Cîţu, de fapt, nu-l consideră capabil să conducă partidul. De fapt, o fac din cu totul şi cu totul alte motive decât dorinţa de a lua o decizie care să facă bine Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Ludovic Orban duminică, în discursul ţinut la Vrancea.