De la mici bâlbâieli dâmbovițene, la gafe uriașe

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Episodul cu ministrul sportului, Eduard Novak, rămas cu mâna întinsă în fața scrimierei Ana Maria Popescu, a făcut deja ocolul țării, s-a aflat pe mai tot continentul și a atras chiar atenția unui tabloid american.

Mulți comentatori de-ai noștri au catalogat gestul ca gafă. Dar n-am înțeles de la ei dacă o consideră gafa sportivei recent medaliată sau gafa ministrului (enormă, zic eu) care, imediat ce sportiva noastră câștiga medalia de argint, îi comenta performanța cu un dispreț domnesc și o gândire demnă de moș Teacă:

„dacă bugetul Federaţiei de Scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur”.

Asta, în opinia mea, putea s-o spună un cetățean turmentat, aflat în sala de așteptare a gării, nu cogeamitea ministrul Sportului, pus acolo, în post, ca să asigure de la buget fondurile necesare federațiilor, nu să motiveze refuzul, profețindu-le un insucces.  

Dar oricum ai lua-o, nu pare deloc fair-play să crezi că o bădărănie ar fi replica potrivită pentru bădărănia altuia. Așa ceva nici nu este replică. Este numai ceea ce a etichetat jurnalistul C.T. Popescu, în stilul usturător domniei sale: „Tupeu de mahala”.

Scuzele prezentate ulterior de ministru, ca și explicațiile scrimerei mi se par mai mult de complezență, ca un fel de „hai să ne împăcăm, că ne vede lumea”, de „treacă de la mine, dacă trece și de la tine” sau de „vin cu ramura de măslin, dacă vii și tu cu una”.

Dar, dacă explicațiile date de Ana-Maria Popescu trebuie să le acceptăm ca atare, dânsa fiind persoană privată, scuzele ministrului nu sunt deloc suficiente. Ministrul reprezintă o instituție de prim rang a țării. Gafa lui afectează instituția, iar scuzele nu-l reprezintă decât pe domnia sa.

Nu intenționez să sugerez nimic nimănui, dar îmi aduc aminte de cazul unui ministru de undeva, din Occident, care, surprins că a trecut cu mașina pe culoarea roșie a semaforului, a dat următoarea explicație jurnaliștilor: „ca simplu automobilist, am plătit amenda, dar ca membru al Guvernului, am prezentat demisia”.

Poate că domnul Eduard Novac și-a spălat propriul obraz, dar obrazul ministerului rămâne pătat. Și nu numai al ministerului, ci chiar undeva mai sus, vorbele ministrului afectând obrazul tuturor celor care l-au susținut și numit într-un post de prim rang al țării. Mă refer la șeful Guvernului și cel al partidului, care tac chitic, ca și cum problema nu-i interesează și nu-i a lor.

La drept vorbind, nu mi se pare corect să apreciem ca gafă cazul în speță. Gafele apar spontan, ministrul însă nu avea cum să-și rostească neinspirata frază, decât numai pregătind-o dinainte, ca o răutate la adresa celei medaliate numai cu argint și nu cu aur.

Dar și scrimera a premeditat fără îndoială cum să-i plătească ministrului o poliță, sau poate mai multe, într-un moment filmat de toate televiziunile, ca să vadă întreaga țară și chiar întreg continentul cum se răfuiește domnia sa cu un ministru, în public.

Urât de tot, urât pentru ambii protagoniști.

Dar n-aș vrea să închei aceste rânduri pe un ton atât de mohorât, tocmai în weekend. Mai bine, aș aminti că gafe și bădărănii s-au văzut și la case mai mari și cu pretenții pe măsură. Îmi permit să rememorez doar câteva, care au făcut deja istorie:

  • Ion Iliescu, fost președinte (trei mandate), către minerii participanți la mineriada din București, în iunie 1990:

„Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile” (NB - în acele zile, minerii devastaseră Bucureștiul și agresaseră cetățenii, cu bâtele lor).

„Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoștință, din partea populației Capitalei pentru prezența dumneavoastră, utilă și eficientă” ( NB – utilitatea și eficiența s-au văzut mai sus)

  • Nicolae Văcăroiu, fost prim ministu al României:

„Eu personal, cred că în medie, pe zi, pe citire rapidă, lecturez cel puţin 2.000 de pagini” (no comment)

  • Adrian Năstase, fost prim ministru:

„Omar Hayssam aparţine ţării, el este un bun al intregului popor”.

  • Călin Popescu Tăriceanu, fost premier și fost președinte al Senatului:

„Tot timpul cât am fost prim-ministru n-am avut alt obiectiv decât să mă duc acasă şi să pun capul liniştit pe pernă”.

„Am mai spus şi săptămâna viitoare, sunt membru PNL cu acte-n regulă (25 mai 2014)”.

  • Victor Ponta, fost premier:

„Dacă i-am convins şi pe talibani să tragă cu racheta, şi pe americani să tragă alarma înseamnă că sunt foarte bun”.

„Nu ştiu dacă mai există copil de clasa întâi care să nu ştie să umble cu un computer sau care să nu aibă internet pe mobil”.

„Vă rog să oprim acest război de neoprit”.

  • Viorica Dăncilă, fost prim ministru și fost președinte PSD:

„Sunt un om puternic, chiar dacă mulți au spus că sunt femeie.”

„Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți”.

  • Marcel Ciolacu, președinte PSD:

„Un haos mai mare nu poate fi creat nici macar de PSD sau de Opozitie, am decis sa depunem o motiune de cenzură”.

Firește, nimic nu trebuie generalizat. Citind mulțimea de gafe, inepții și prostii rostite de unii și de alții, n-ar trebui să-și închipuie cineva că românii sunt gafeuri sau inepți. Mai bine să gândească la enclopedicile aforisme ale lui Titu Maiorescu, replicile savuroase ale lui Eugen Ionescu, sintagmele de neuitat ale lui Tudor Mușatescu și spusele multor contemporani, cunoscuți și apreciați.

Ca să nu închei într-un ton negativist, îmi permit să citez o superbă butadă, rostită mai demult de Guvernatorul BNR,  domnul Mugur Isărescu: „…aşa se întâmplă în economie: unul a spus ceva şi a luat premiul Nobel, iar celălalt a spus exact pe dos şi a luat tot premiul Nobel”.

Și, în fond, are multă dreptate, nu?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇