Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat joi că îşi doreşte un nou mandat, argumentând că a scos Primăria Capitalei din falimentul în care o adusese Gabriela Firea.
„Deocamdată mai sunt doi ani şi două luni şi vreau să petrec fiecare dintre aceste zile pentru a rezolva problemele mari pe care oraşul acesta le are. Şi, da, îmi doresc, desigur, să mai am un mandat, mai ales pentru faptul că în administraţia publică proiectele durează. Adică începi un proiect azi şi îl termini peste trei ani, pentru că trebuie să faci achiziţie, prefezabilitate, achiziţie, fezabilitate, achiziţie, proiectare şi execuţie. Dacă se întâmplă să ai şi o gaură de trei miliarde la început de mandat, termenele acestea se decalează. Da, îmi doresc, dar cel mai important lucru este să rezolvăm în doi ani şi două luni cât mai multe din problemele mari pe care bucureştenii le au”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă.
În ce priveşte o eventuală candidatură din partea Gabrielei Firea, edilul general a opinat că aceasta a avut o activitate "catastrofală" din punct de vedere administrativ.
"Aici este o chestiune electorală, o chestiune politică în interiorul partidului. Sunt lucruri care pe mine nu mă privesc. Ca activitate administrativă, a fost un primar catastrofal", a spus el.
Întrebat de ce crede că ar fi un edil mai potrivit decât predecesoarea sa, Nicuşor Dan a declarat că a accesat mai multe fonduri europene, că a scos Primăria din faliment şi că a iniţiat proiecte structurale.
"Unul a băgat Primăria în faliment şi unul a scos-o, cred că acesta ar fi un răspuns. Am luat bani europeni în 2021 cât în ultimii zece ani - acesta e al doilea răspuns. Şi al treilea: Bucureştiul e o capitală europeană, un oraş în care trăiesc, cu zonele de influenţă, aproape patru milioane de oameni. Nu poţi într-un oraş ca Bucureşti să pui azi un pod aici, mâine un semafor dincolo. Adică, trebuie pentru un oraş ca Bucureştiul să ai gândire structurată şi structurală pe ce vrei să vrei să faci pe termen lung. Şi am venit cu acele proiecte structurale", a precizat Nicuşor Dan.
El a menţionat că aceste proiecte structurale vizează: semaforizarea inteligentă (un program care include 800 de intersecţii, aflat în faza de atribuire a studiului de fezabilitate); reabilitarea a 50 de km de linii de tramvai (un kilometru, realizat până în prezent); realizarea a 10 drumuri radiale spre Centura Capitalei (un proiect realizat împreună cu CJ Ilfov şi Ministerul Transporturilor); trenul metropolitan.
Totodată, a adus şi un al patrulea argument, subliniind că Bucureştiul "a involuat" din cauza modului în care s-a realizat dezvoltarea urbană şi a faptului că "oricine a construit orice, oriunde".
"Asta se vede în trafic, în calitatea serviciilor, în tot ce înseamnă viaţă curentă. Şi am pus punct acestei dezvoltări", a spus Nicuşor Dan.