Ne așteaptă 3-4 săptămâni de negocieri și secretomanie. Predoiu tot vrea la guvernare, dar neagă că i s-a propus să devină noul premier PNL. Nicușor Dan, presat de B9

Ne așteaptă 3-4 săptămâni de negocieri și secretomanie. Predoiu tot vrea la guvernare, dar neagă că i s-a propus să devină noul premier PNL. Nicușor Dan, presat de B9
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ne aşteaptă 3 sau 4 săptămâni de negocieri pentru formarea noului guvern, după ce PSD şi AUR au pus umărul la dărâmarea Cabinetului Bolojan.

Surse politice au declarat pentru Spotmedia.ro că politicienii nu se grăbesc să rezolve criza, deşi efectele ei economice sunt evidente pe cursul euro, iar agenţiile internaţionale de rating au lansat deja avertismente despre căderea României în „junk”.

Picajul leului s-a oprit azi, dar BNR se mai aşteaptă la variaţii ale cursului, până când nu se stabilizează scena politică.

Deocamdată, cam tot ce putem afla este pe surse, pentru că la Cotroceni e secretomanie şi nu transpare decât teama de a vorbi cu presa despre ce se întâmplă.

ADVERTISING

Între timp, Diana Șoșoacă inițiază suspendarea lui Nicușor Dan.

Tot ce am putut afla este că preşedintele Nicuşor Dan l-a chemat joi dimineaţă pe liderul UDMR, Kelemen Hunor. Poziţia maghiarilor o ştiam deja: orice guvern e bun, ar prefera refacerea coaliției destrămate din vina PSD, dar cu un premier care să fie acceptat de toate partidele, pentru a fi un guvern majoritar, nu minoritar.

Tot azi se pare că va merge la Cotroceni şi premierul demis Ilie Bolojan, care nu a mai vorbit cu preşedintele Nicuşor Dan dinainte de moţiunea de cenzură.

Bolojan a declarat ieri că PNL poate reveni la guvernare, dar cu o condiție. "Orice partid vrea la guvernare, dar nu în orice condiții. Nu poți să te duci mai departe cu oameni în care nu ai încredere. Gândiți-vă că sunteți asociat într-o firmă cu cineva care fură – ați mai face o firmă cu el? Nu, pentru că riscă să facă același lucru", a explicat premierul demis.

ADVERTISING

Predoiu neagă că i s-a propus să devină noul premier PNL

Azi a vorbit şi prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, o voce liberală importantă care susţine în continuare ideea de a rămâne la guvernare chiar şi cu PSD.

Predoiu neagă că i s-a propus să devină noul premier PNL, pentru un guvern cu aceeaşi coaliţie, dar spune că liberalii trebuie să păstreze postul.

”Răspunsul scurt este nu. Nu, nu s-a discutat acest lucru deloc de către colegi, nici înainte de şedinţă şi nici după, ca să fie limpede. Şi nici de alte tipuri de măsuri de genul ăsta. Ceea ce ne preocupă, în mod real, în mod sincer, este dacă abandonăm sau nu responsabilitatea guvernării”, susţinut Predoiu.

ADVERTISING

Pentru că ”un partid care are 14% în acest moment rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziţia de premier”.

În schimb, Predoiu nu e de acord cu ideea de a construi un pol de modernizare, din Opoziţie: ”Am înţeles şi preocuparea colegilor de a găsi o soluţie în Opoziţie pentru o construcţie viitoare care să aducă mai multe voturi în 2028, dar, totuşi, nu suntem în campanie electorală. Nu asta cred că trebuie să fie prima preocupare, ci prima preocupare a tuturor partidelor politice trebuie sa fie păstrarea României pe un teren sigur al valorilor, al politicilor, care este prioritar în momentul ăsta”.

Ce va face Nicuşor Dan

Oficial, pentru a se concentra pe rezolvarea crizei, preşedintele Nicuşor Dan a anulat deja de ieri recepția de Ziua Europei, din 9 mai, la care trebuia să vină și șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.

Însă pe 13 mai va avea loc la Bucureşti Summit-ul B9, pe care nu îl mai poate amâna, pentru că este un eveniment prea important pentru securitatea regională.

Aşa că, dacă nu se întrevede o soluţie la criza politică în aceste 6 zile care au mai rămas, Nicuşor Dan va trebui să răspundă la întrebări incomode din partea partenerilor occidentali, referitoare la modul cum a asistat pasiv la dărâmarea Guvernului Bolojan. Acelaşi guvern care a reuşit să repună ţara pe traiectoria corectă din punct de vedere fiscal şi financiar, aşa cum cer Comisia Europeană şi agenţiile de rating, de care depinde finanţarea României.

Contextul crizei

Guvernul Bolojan a căzut marți, după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE – Întâi România a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, un record istoric.

Ulterior, conducerea extinsă a PNL a decis că partidul va merge în Opoziţie. În şedinţa tensionată de marţi, conducerea liberalilor a adoptat o rezoluţie prin care solicită PSD să îşi asume guvernarea, după ce a răsturnat Guvernul Bolojan, alături de AUR.

Tot marţi după amiază conducerea USR a votat unanim că nu va forma o nouă majoritate cu PSD și propune PNL un acord politic.

Nicușor Dan a anunțat că va începe imediat negocierile politice, mai întâi prin consultări informale. Miercuri la Cotroceni a fost doar şeful USR, Dominic Fritz.

Sorin Grindeanu a declarat miercuri că exclude o colaborare cu AUR, iar PSD nu va susţine un premier de la AUR. El a mai arătat că nici măcar varianta prin care PSD susţine un guvern minoritar (Cu UDMR) nu este una pe care în acest moment să o poată accepta.

Însă vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat, tot miercuri, că social-democrații pot prelua guvernarea și funcția de prim-ministru.