Motreanu speră că viitoarea conducere PNL nu va include oameni cu probleme penale: Ar fi o mare pată pe obrazul președintelui Iohannis

Motreanu speră că viitoarea conducere PNL nu va include oameni cu probleme penale: Ar fi o mare pată pe obrazul președintelui Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a anunţat vineri că nu va mai candida pentru nicio funcţie la Congresul PNL, menţionând că este un „congres ratat” şi că nu este normal ca în conducerea naţională a PNL să fie oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe, și nici oameni cu probleme penale sau controversați.

„Ce înseamnă „echipa câştigătoare” atunci? Pe cine au învins?”, a afirmat Motreanu, vicepreşedinte PNL, adăugând că acest congres trebuia să pună în discuţie două teme mari: reforma internă şi găsirea de soluţii de guvernare.

"Nu este normal să avem în conducerea naţională a PNL oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe. Cum nu este normal ca vicepreşedintele regional să nu provină din prima sau a doua dintre cele mai performante filiale ale regiunii. Ce model poate reprezenta pentru celelalte organizaţii, altul decât al eşecului şi al "combinagiilor"?! Ce înseamnă "echipa câştigătoare" atunci? Pe cine au învins? Câştigă în disputa cu colegii lor mai buni din filiale precum Giurgiu, considerat fief roşu, sau câştigători consacraţi în numeroase bătălii precum Caraş-Severin sau Bihor?! Se clamează democraţia şi meritocraţia şi nu le practicăm în propriul partid?", a scris Dan Motreanu pe Facebook.

ADVERTISING

Dan Motreanu a susţinut că în urma fuziunii PNL cu PDL s-a luat "ce este mai rău de la cele două partide" și a explicat de ce consideră că acest congres este "ratat".

"Acest congres trebuia să pună în discuţie două teme mari: reforma internă şi găsirea de soluţii de guvernare. Este un congres ratat. Aveam nevoie să analizăm scăderea din sondajele de opinie, problemele reale de guvernare, reformele mult aşteptate, creşterea preţurilor în energie şi efectele acesteia, măsurile rapide pentru oameni şi mediul de afaceri. Ar trebui să ne îngrijoreze reacţia întârziată în gestionarea valului IV sau promovările controversate", a adăugat liderul PNL Giurgiu.

ADVERTISING

La finalul postării, Dan Motreanu a transmis că speră ca viitoarea conducere care se va alege nu va include oameni cu probleme penale sau controversaţi.

"Din 2014, PNL a făcut progrese importante pentru a se reforma şi pentru a atinge aşteptările cetăţenilor, prin decizii grele, uneori dureroase. Am primit încrederea oamenilor pentru asta. Trebuie să continuăm acest parcurs, nu trebuie să renunţăm la el, iar mâine şi duminică trebuie să dovedim asta.

Un exemplu ar fi faptul PNL avea o regulă a pasului în spate din partea celor cu probleme penale. De aceea sper ca viitoarea conducere care se va alege mâine nu va include oameni cu probleme de acest gen sau controversaţi. Asta ar fi o pată mare pe obrazul PNL şi, mai ales, pe al preşedintelui Iohannis, a cărui părere pe acest subiect o ştim clar şi răspicat toţi liberalii!", a subliniat Motreanu.

Nu candidez pentru nicio funcție la acest congres al PNL, deși organizația pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obținut cel...

Publicată de Dan Motreanu pe Vineri, 24 septembrie 2021

În 2015, Dan Motreanu a demisionat din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru spălare de bani în campania electorală din 2008. Anul trecut, el a fost achitat definitiv de ICCJ.

ADVERTISING

Conform relatărilor presei, filiala PNL Giurgiu este indecisă, nefăcând o alegere clară între cei doi candidați.

Liberalii se reunesc în congres, sâmbătă, pentru a alege noul preşedinte al PNL, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. 

Află mai multe despre:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇