Ministrul german al Apărării: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei

Ministrul german al Apărării: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei

Rusia generează o ameninţare ”concretă şi imediată” pentru securitatea Europei, a atenţionat sâmbătă ministrul german al Apărării, care a subliniat că Moscova se defineşte tot mai mult drept un ”contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident”.

”Armele şi conflictul Rusiei în mijlocul Europei au creat pericole reale”, a spus Annegret Kramp-Karrenbauer într-o conferinţă organizată de Fundaţia Konrad Adenauer, relatează dpa.

Kramp-Karrenbauer s-a referit la desfăşurarea de trupe suplimentare ruse de-a lungul frontierei de est a Ucrainei, măsură care în opinia sa nu este menită să inspire încredere, ci, dimpotrivă, să provoace o reacţie. Ea a accentuat că Germania şi Ucraina ''nu vor cădea în capcana acestui joc al Rusiei''.

ADVERTISING

Potrivit ministrului german, Rusia se defineşte tot mai mult drept un ''contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident'', el dând ca exemple ''atacurile cibernetice, exporturile de arme, influenţa politică ascunsă sau deschisă, crimele, angajamentul militar direct şi indirect''. 

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇