Macron şi perspectiva europeană a Moldovei

Macron şi perspectiva europeană a Moldovei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din România, președintele Franței Macron a zburat la Chișinău. Vizita este importantă în contextul cererii de aderare la UE, depusă de autoritățile moldovene imediat după invadarea militară a Ucrainei de către Rusia.

Până acum, Macron era perceput la Chișinău ca un opozant subtil al acordării unei perspective europene clare pentru Moldova și Ucraina la reuniunea Consiliului European din 23 și 24 iunie.

El pledează pentru înființarea unei „comunități politice europene” – un fel de „anticameră” a UE pentru Moldova, Ucraina și Georgia, într-o încercare tacită de a evita oferirea statutului de țară-candidat la aderare celor trei țări ex-sovietice.

Emmanul Macron susține însă că eventuala „comunitate politică europeană” ar fi complementară procesului de aderare la Uniunea Europeană - nu o alternativă la acesta.

El a prezentat această inițiativă pe 9 mai în fața Parlamentului European de la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei.

ADVERTISING

Scepticism în legătură cu inițiativa lui Macron

Analistul politic moldovean Igor Boțan a menționat în ajunul vizitei lui Macron la Chișinău că aceasta ar putea avea ca scop „îndulcirea pilulei” înaintea unei posibile decizii negative în privința cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană – o pilulă care, dacă va fi acceptată de Chișinău, ar submina și pozițiile Ucrainei.

La finalul vizitei întreprinse în România, Macron a menționat: „Vom continua să susținem împreună Ucraina, să ajutăm Moldova, să acționăm pentru a ne asigura independența energetică și să construim o apărare comună”.

La rândul său, Klaus Iohannis a spus că „statutul de candidat pentru aderare la UE trebuie acordat Republicii Moldova cât se poate de repede”.

La Chișinău, Macron și-a ambalat inițiativa în speranță

La Chișinău, după întâlnirea cu Maia Sandu, președintele francez a menționat că Moldovei nu i se va propune niciun fel de „statut intermediar sau de tranziție” la reuniunea Consiliului European din 23 și 24 iunie.

ADVERTISING

El a spus că Franța își va juca rolul de președinte al acestui consiliu și va transmite un mesaj clar în legătură cu cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. „Rolul meu este să grăbesc acest proces. Dorința mea este să transmitem un mesaj pozitiv față de această candidatură (a Republicii Moldova). Trebuie să respectăm stabilitatea și procedurile de aderare. Mă gândesc și la statele din Balcanii de Vest. Dorința mea este ca mesajul să fie clar și pozitiv, pentru că vă datorăm acest lucru”, a spus Macron.

Macron in Romania e Moldavia: "Negoziati Kiev-Mosca"

Potrivit lui, problema transnistreană nu este un obstacol în obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Dorința noastră este ca Republica Moldova să rămână suverană și teritoriul ei să rămână integru. Problema transnistreană nu este un obstacol acum, dar pe parcursul procesului va trebui să găsim soluții la această situație, pentru stabilitate”, a precizat președintele Franței.

ADVERTISING

În ceea ce privește inițiativa sa privind crearea unei „comunități politice europene”, Macron a explicat că aceasta nu înlocuiește procesul de aderare a Moldovei la UE, ci ar deschide „modalități de solidaritate și de cooperare concretă cât se poate de rapid”.

Maia Sandu: Moldova vrea să fie parte a soluțiilor Europei, nu consumator de beneficii

Maia Sandu salută această inițiativă a președintelui francez, precizând că „aceasta nu este o alternativă pentru parcursul european al Moldovei, ci o inițiativă complementară care va ajuta Moldova în procesul de integrare europeană”:

„Ne dorim consolidarea parteneriatului cu UE în domeniul politic și de securitate. Moldova vrea să fie o parte a soluțiilor la problemele europene, nu doar un consumator de beneficii. Vrem să fim un stat care contribuie la o Europă mai puternică, mai integrată și mai influentă în plan global”, a spus președintele Maia Sandu.

Ea a reiterat că Moldova nu caută scurtături în procesul de integrare europeană și că este pregătită să-și facă temele, pentru ca ulterior să fie apreciată după merit.

„Pentru noi, aderarea la UE este opțiunea strategică de a rămâne parte a lumii libere, mai ales în contextul actual de securitate. Sperăm că cererea noastră va fi susținută de statele-membre ale UE la summit-ul de la Bruxelles din 23 și 24 iunie”, a mai spus președintele moldovean.

La sfârșitul acestei săptămâni, pe 17 iunie, Comisia Europeană va face publice recomandările și viziunea sa privind modul în care urmează să evolueze relațiile cu Republica Moldova.

Ulterior, statele UE vor discuta aceste recomandări iar la summit-ul din 23-24 iunie, urmează a fi analizată cererea Moldovei pentru aderarea la Uniunea Europeană în cadrul reuniunii Consiliului European.

„Continuăm cu determinare să contribuim la visul generației noastre - aderarea la Uniunea Europeană. Sprijinul Franței rămâne a fi esențial în procesul nostru de regăsire în familia statelor europene”, a comentat ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu.

Vitalie Călugăreanu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇