La ce post de comisar UE poate spera România: ce e în cărți și de ce depinde

La ce post de comisar UE poate spera România: ce e în cărți și de ce depinde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce liderii Uniunii Europene s-au înțeles asupra ocupanților pentru cele mai înalte funcții europene, din echipa de negociere nefăcând parte niciun român, urmează împărțeala portofoliilor de comisar. Unele au o mai mare greutate și sunt state care și-au exprimat o opțiune clară.

Giorgia Meloni, liderul conservatorilor europeni și printre puținii conducători politici reconfirmați la alegerile europene, nu se simte foarte confortabil, după ce cele trei familii mainstream – PPE, Socialiștii și liberalii de la Renew -au reușit să ocolească și să stabilească fără ea cui revin șefiile Consiliului European, Parlamentului European și Comisiei Europene: Roberta Metsola la Parlament, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, Kaja Kallas, Înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi Antonio Costa, preşedinte al Consiliului European.

ADVERTISING

Cei șase negociatori au fost, scrie Politico, premierul grec Kyriakos Mitsotakis si premierul polonez Donald Tusk (pentru PPE), prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez și cancelarul german Olaf Scholz (pentru socialiști), și președintele Emmanuel Macron și premierul olandez Mark Rutte (pentru liberali).

Giorgia Meloni poate plusa, relatează surse europene, cu solicitarea unui portofoliu cu greutate - Economie, Piață internă sau Buget și afaceri. Totuși, faptul că Viktor Orban încearcă să rupă de la conservatori și să facă un grup separat îi scade din potențialul de negociere.

ADVERTISING

Polonia și-ar fi dorit comisarul pentru Apărare, dar nu înainte de a ști ce greutate va avea acesta, dacă va avea buget și responsabilități crescute.

Ce poate România să vrea și pentru cine?

În cărți ar fi Mihai Tudose, dorit de partid, Victor Negrescu, un europarlamentar bine văzut în mandatul precedent, și Siegfried Mureșan, care s-ar potrivi la Economie, dar care are dezavantajul de a fi liberal, în contextul în care ostilitățile Ciolacu - Ciucă sunt acute.

Dacă s-ar mulțumi președintele Klaus Iohannis cu o ieșire mai minoră, o funcție de comisar, nu pare a fi o ipoteză pe masă, pentru moment.

ADVERTISING

Totuși, România ar putea clama portofoliul pentru Extindere, mai ales că pe agendă e și integrarea Republicii Moldova, cu care Bucureștiul are o relație fermă, validată de președintele Maia Sandu.

Chiar dacă România ar putea adjudeca în primă fază un astfel de portofoliu - Extinderea sau Economia - cărțile nu sunt făcute, pentru că urmează audierile, și să ne amintim momentul respingerii Rovanei Plumb, și votul.

Un argument pentru România e numărul de mandate adus, cu care a întărit puterea celor doi mari actori de la nivel european, PPE și Socialiștii Europeni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇