Cele șase mandate aduse de AUR grupului Conservatorilor din Parlamentul European au schimbat destul de substanțial dinamica în PE, aducând acest grup parlamentar care absoarbe partide suveraniste pe poziția a treia, una esențială, pentru că e ceea ce numim făcătoare de regi.
Astfel, grupul politic „macronist” Renew Europe cade de pe podium, cu toate că mandatele obținute i-ar fi dat un potențial de negociere, înainte ca AUR să se afilieze ECR-ului.
Și permutările sunt abia la început, sunt încă partide neafiliate și, dacă ele se îndreaptă spre cele două grupuri aflate spre dreapta radicală, Conservatorii și grupul Identitate și Democrației (ID), atunci politicile și dosarele din PE vor depinde fie de felul în care popularii și socialiștii cooperează, pentru a menține curentul mainstream, fie de felul în care va fi legitimat mai degrabă Grupul Conservatorilor de către PPE, așa cum s-a întâmplat cu Giorgia Meloni, alături de care va sta AUR.
Matematic, în acest moment, dacă ECR și ID se aliază pentru anumite dosare sau pentru sabotarea, șicanarea anumitor politici și decizii, dintre care sprijinul major pentru Ucraina este principala miză, mandatele lor adunate îi plasează imediat după Grupul Popularilor Europeni, devansând socialiștii.
De ce nu putem încă ști ce vor face toate aceste partide de dreapta radicale, suveraniste care au reprezentat principala amenințare a alegerilor europene?
Sunt trei mari variabile de care depinde cât de multă forță reală vor avea suveraniștii și extremiștii în Parlamentul European și ele sunt externe simplei aritmetici a alăturării mandatelor.
- Alegerile încă se joacă și etapa decisivă va fi scrutinul din Franța, unde partidul de dreapta radicală a lui Marine Le Pen are prima șansă să intre la guvernare.
Marine le Pen deja a devenit unul dintre liderii cheie, alăturându-se astfel Giorgiei Meloni. De altfel, cel mai probabil e ca Le Pen să urmeze traseul premierului italian, să profite de poziția bună de negociere pe care o are și să treacă printr-un proces de spălare a imaginii și de revalidare în haine pro-europene și mai anti-putiniste.
Cu toate că era unul dintre politicienii europeni pe care Putin s-a bazat în campaniile lui de influență duse în Occident, după declanșarea agresiunii militare pe scară largă a Ucrainei, Le Pen a încercat să scape de eticheta rău famată.
Ascensiunea la nivel european îi poate servi astfel drept context de reinventare pro-europeană, așa cum s-a întâmplat în cazul Giorgiei Meloni, de care așteptarea generală era să facă alianță cu Viktor Orban și să șubrezească unitatea UE.
Nu s-a întâmplat așa și Meloni, în pofida filiației neofasciste, s-a raliat curentului liberal, iar astăzi Italia, măcinată anterior de multiplele canale de propagandă moscovite, este unul dintre aliații mari ai Ucrainei.
Dar chiar și poziționându-se puternic contra lui Putin, Giorgia Meloni abia începe să pună toate cărțile pe masă, pentru că aceste alegeri i-au dat o poziție de forță. Are agenda ei conservatoare, cu temele privind migrația și dreptul la avort aduse în prim-plan.
Încă o victorie a lui Le Pen în Franța, care ar fi a treia succesivă, ar pune-o într-o poziție de putere față de liderii UE și ar aduce agenda lepenistă în prim-planul Parlamentului European.
2. Alegerile din Statele Unite, unde Donald Trump, odată reîntors, e de așteptat să-şi radicalizeze mai mult pozițiile și agenda radical conservatoare, pe de o parte, și de sabotare a NATO, pe de altă parte.
Dar asta nu înseamnă că Trump va renunța la un rol de putere în UE și are și antemergător, iliberalul Viktor Orban, care a așezat președinția rotativă a UE exercitată de Ungaria în această paradigmă trumpistă – Make European Union great again!
3. Ce vor reuși să coaguleze pro-putiniștii intrați în Parlamentul European, care nu sunt frecventabili pentru ECR, dar s-ar putea lipi de grupul Identitate și Democrație.
Din România, cele două mandate care se duc în acest pol pro-putinist vin de la unul dintre cele mai grotești personaje politice care a intrat în PE, Diana Șoșoacă.
Fidesz-ul lui Viktor Orban e încă o variabilă pe masă, pentru că în ECR nu poate sta lângă AUR, aici scenariile naționaliste intră în coliziune, iar ID-ul ar însemna deja o opțiune radical suveranistă mult mai fățișă.
Pentru Uniunea Europeană, alegerile încă se joacă și, indiferent de discursul de învingător practicat la scară largă, marile partide clasice, de sorginte liberală au probleme acasă, de soluționarea cărora vor depinde negocierile, blocajele, pentru că, să nu uităm, în Consiliul UE și în Consiliul European reprezentarea este la nivel de guverne și state, iar pozițiile antagonice ar putea crea blocaje substanțiale.