Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, o convorbire telefonică cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit unui comunicat al Administaţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a ţării noastre cu Republica Moldova, analizând împreună cu omologul său noi opţiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi, în continuare, în această criză, pe toate palierele.
În acest context, preşedintele României a informat cu privire la faptul că a semnat în cursul zilei de ieri Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chişinău, la 11 februarie 2022.
De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunţat de România cu ocazia Conferinţei privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie 2022 la Berlin şi co-prezidată de România, Germania şi Franţa, va fi operaţionalizat în perioada imediat următoare.
Au fost abordate şi evoluţiile recente înregistrate în regiunea separatistă Transnistria, preşedintele României reiterând poziţia ţării noastre privind susţinerea deplină pentru apelul la calm şi responsabilitate al preşedintelui Maia Sandu. Cei doi şefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări şi tentative de a atrage Republica Moldova în acţiuni care pot pune în pericol pacea şi securitatea Republicii Moldova.
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat şi cu acest prilej sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi angajamentul ţării noastre de a sprijini în mod activ şi concret acest proces.
La rândul său, preşedintele Maia Sandu a exprimat apreciere şi mulţumiri pentru măsurile de sprijin oferite de România, în special în acest context dificil.