Ioana Mihăilă l-a întrebat pe Vlad Voiculescu dacă crede că va supraviețui în Guvern. A vorbit și despre cea mai mare temere a sa

Ioana Mihăilă l-a întrebat pe Vlad Voiculescu dacă crede că va supraviețui în Guvern. A vorbit și despre cea mai mare temere a sa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că teama sa cea mai mare, la preluarea mandatului, este aceea de a nu finaliza sau de a nu reuşi să pună „pe drumul cel bun” reformele pe care le plănuieşte.

Mihăilă mărturiseşte că l-a întrebat pe predecesorul său, Vlad Voiculescu, dacă crede că va „supravieţui” ca ministru.

"Cel mai frică îmi este că nu voi apuca să finalizez sau să pun pe drumul cel bun reformele pentru care am venit aici", a afirmat Ioana Mihăilă, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.   

ADVERTISING

Întrebată dacă fostul ministru Vlad Voiculescu va fi consilierul său, Mihăilă a evitat un răspuns tranşant.  

"Echipa se formează în acest moment, dar nu pot să spun că voi şterge cu buretele aspiraţiile comune pe care le-am avut împreună cu Vlad Voiculescu, dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătăţii, mandatul este al meu”, a punctat noul ministru.  

Ioana Mihăilă a mărturisit, răspunzând unei întrebări, că a discutat cu predecesorul său despre mandatul pe care îl preia.   

ADVERTISING

"L-am întrebat (pe Vlad Voiculescu - n.r.) dacă crede că voi supravieţui”, a afirmat Ioana Mihăilă, ea precizând că răspunsul fostului ministru a fost că "speră că da”.  

Noul ministru a ţinut să precizeze că clinica medicală privată pe care a condus-o nu a fost niciodată în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar din luna ianuarie, de când a intrat în echipa de la minister, a întrerupt orice relaţie contractuală cu acea clinică.

Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, spune că va continua proiecte începute de Vlad Voiculescu, însă mandatul este al ei

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇