Încă o demisie din grupul deputaţilor PNL

Încă o demisie din grupul deputaţilor PNL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gabriel Plăiaşu a anunţat luni că a demisionat din grupul deputaţilor PNL, devenind deputat neafiliat. El este cel de-al 14-lea parlamentar care renunță la afilierea la PNL, din cauza tensiunilor din partid.

„Am crezut cu tărie că Partidul Naţional Liberal, care a guvernat România în momente dificile şi a reuşit să aşeze bazele dezvoltării economice a ţării, va fi şi acum partidul spre care românii pot privi cu încredere. Date fiind istoria, valorile, experienţa, principiile acestui partid, nu aveam cum să dăm greş, în ciuda perioadei grele prin care trece România. Şi, tocmai dată fiind această perioadă dificilă, nu aveam voie să dăm greş. Însă ceea ce n-am crezut că se poate întâmpla vreodată se petrece acum, sub privirea consternată a unei ţări întregi: agenda Partidului Naţional Liberal este dusă de noua conducere, într-un mod absurd şi nepermis, foarte departe de problemele şi grijile oamenilor. Noii lideri ai partidului, rătăciţi prin birourile din Modrogan, par să aibă o singură preocupare: cum ar putea domnul Cîţu să rămână premierul României. Trebuie blocată o ţară întreagă pentru asta, chiar dacă este un moment extrem de dificil şi trebuie luate măsuri urgente, în contextul exploziei preţurilor şi a crizei sanitare?”, a scris Gabriel Plăiaşu pe Facebook.

Deputatul a criticat totodată că, „în paralel, se fac febril calcule politice şi negocieri”, iar cei care au votat PNL „văd cum e posibil să se contureze şi o alianţă cu stânga şi toate acestea sub privirile îngăduitoare venite din Dealul Cotrocenilor”.

„Vă simt dezamăgirea profundă, fiindcă o trăiesc şi eu. Personal, ca om care face parte, în mod activ, din Partidul Naţional Liberal încă din 1992, resimt această dezamăgire cruntă ca pe o imensă durere sufletească. (…) Acum, istoria şi principiile au fost înlocuite cu mărunte orgolii personale şi calcule meschine. În schimbul încrederii pe care ne-au acordat-o, românii primesc acum griji şi incertitudini şi văd pe noii lideri ai PNL cum se joacă de-a guvernarea, irosind nepermis ore şi zile preţioase în bătălia care ar fi trebuit dată cu criza din ce în ce mai profundă. Cum nu pot accepta să se întâmple aşa ceva, am hotărât să mă retrag din grupul parlamentar al PNL. Nu mi-a fost şi nu-mi este deloc uşor să iau această decizie. Cred, însă, că importante sunt problemele dumneavoastră şi, în ultima perioadă, vă spun sincer, nu mai ştiu ce să răspund la întrebarea pe care mi-o adresaţi din ce în ce mai des: „Am avut încredere în PNL, dar PNL ce face pentru noi?””, a precizat Gabriel Plăiaşu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇