Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, l-a lăudat pe Klaus Iohannis considerând că este doar meritul președintelui pentru faptul că PNL conduce Guvernul de 4 ani, deși scorul de la alegeri nu i-ar fi dat dreptul să o facă.
Întrebată la Prima News când se va dezice PNL de preşedintele Klaus Iohannis, aflat pe final de mandat, aşa cum s-a întâmplat în istorie de-a lungul timpului, Alina Gorghiu a spus că „e un un păcat, o meteahnă”.
„Le-am spus colegilor mei deja, chiar dacă unii mă vor critica, alţii vor înţelege, PNL are de 4 ani de zile premier, deşi scorul în alegeri nu îi dădea niciun drept să aibă acest prim-ministru. Scorul politic în alegeri nu îţi dădea dreptul să ai poziţia de prim-ministru. Cu toate acestea, de 4 ani avem prim-ministru liberal.
Ăsta nu este meritul PNL, este efortul şi capacitatea preşedintelui de a susţine un premier care a venit din partea PNL, pentru că a existat acest parteneriat instituţional între PNL şi preşedinte iar PNL trebuie să recunoască faptul că preşedintele României a avut un cuvânt greu de spus în opţiunile de politică internă, în ecuaţia politicii interne din România”, a spus Gorghiu.
Preşedintele interimar al Senatului a menţionat că „a fost o greşeală, de-a lungul timpului, să desconsideri preşedintele în ultimele luni de mandat”.
„Uitaţi-vă la fake news-ul de dinainte de Paşte, cu tăierile de salarii. (..) A fost un fake news care a rulat în primetime o săptămână. Până nu a ieşit preşedintele şi a zis că în România, cât eu voi fi preşedinte, nu se vor tăia salariile, acest subiect nu s-a sistat. Nu s-a mai discutat. Eu cred că puterea preşedintelui, valoarea lui politică, instituţională, este foarte mare, este cel mai legitimat, are peste 6 milioane de voturi în spate”, a arătat ea.
„Nu o să încăpem cu toţii în Guvern”
Alina Gorghiu a declarat despre discuţiile privind viitorii miniştri din guvern şi despre informaţia că şi-ar dori să ocupe postul de ministru de Externe, că „nu o să încăpem cu toţii în Guvern”.
„Am auzit atâtea nume, voi fi unul din acei parlamentari, sper cu experienţă suficientă care să ajute Guvernul să nu greşească. Asta este planul meu de carieră în următorul an de zile, să rămân în Senatul Românei, să sprijin viitorul guvern aşa cum trebuie, din poziţia de la Senat.
Întrebată despre portofoliul de la MAE, Alina Gorghiu a spus: „Nu îmi doresc, sper că am lămurit acest subiect”.
Ea a precizat că MAE este un minister foarte sensibil în această perioadă şi are dosare grele de gestionat.
„Nu cred că PNL este cel care trebuie să dicteze politia de externe a României în acest moment, ci un cumul de decizii, trebuie să fie premierul, preşedintele, PNL şi coaliţia, aliniate astfel încât politica României să fie una care să conteze”, a explicat ea.
Întrebată pe cine ar alege pentru portofoliul de la Externe, între Rareş Bogdan şi Bogdan Aurescu, Gorghiu a spus: „Eu cred că în linii mari, Bogdan Aurescu şi-a derulat mandatul bine şi cred că este un ministru de externe care nu a spus ultimul cuvânt, dar politica externă sau ministerul acesta implică mai mulţi oameni la masa deciziei”.