Germania și Austria, acuzate că vor să-i plătească lui Putin gazul în copeici: Mai sunt în zona euro sau în zona rublă?

Germania și Austria, acuzate că vor să-i plătească lui Putin gazul în copeici: Mai sunt în zona euro sau în zona rublă?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Tusk, președintele PPE, cel mai numeros grup din Parlamentul European, spune că Germania și Austria vor să plătească gazul rusesc în ruble, așa cum a cerut Vladimir Putin.

„Am auzit că nu doar Ungaria, ci și Austria și Germania sunt gata să plătească pentru gazul rusesc în ruble. Mai sunt în zona euro sau în zona rublă?”, se întreabă Tusk, fost premier al Poloniei și fost președinte al Consiliului European.

Reacția vine după ce, potrivit unei surse din cadrul companiei Gazprom PJSC, patru cumpărători europeni de gaz au plătit deja în ruble pentru gazele naturale din Rusia, iar zece companii au deschis conturi la Gazprombank, tot pentru a putea să plătească în ruble.

ADVERTISING

Rușii au închis deja robinetul de gaze pentru Polonia și Bulgaria, care au refuzat să facă astfel de plăți.

Ungaria anunțase de la bun început că va plăti în ruble, dacă este nevoie, pentru gazul din Rusia, deși per ansamblu Uniunea Europeană nu este de acord cu această practică, care îi ajută pe ruși să evite sancțiunile financiare impuse în urma invaziei în Ucraina.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇