George Simion (AUR) spune că în 2024, lupta politică se va da între două blocuri, conduse de PSD și AUR (Video)

George Simion (AUR) spune că în 2024, lupta politică se va da între două blocuri, conduse de PSD și AUR (Video)

În 2024, lupta politică se va da între două blocuri, blocul PSD și blocul AUR, este nevoie de sânge proaspăt în politica românească, iar în 2024, partidele care au condus până acum România nu vor mai strânge o majoritate, a spus George Simion, liderul AUR, la congresul Partidului European din România.

De asemenea, el a avut un discurs discriminatoriu față de persoane cu diferite orientări sexuale.

„Este nevoie de sânge proaspăt în politica românească și este nevoie de partide noi pe scena politică românească. Sunt convins că la următoarele alegeri, în 2024, partidele care au condus România nu vor mai strânge o majoritate și, în sfârșit, România se va putea guverna singură. (...)

ADVERTISING

Astăzi nu mai este vorba despre stânga și despre dreapta. Astăzi vorbim despre patrioți și globalisti. Avem ștampile, avem sigle de partid, avem filiale cu identități și cu personalități care vor candida în 2024. Pentru mine, dincolo de ștampile, de sigle, de statut de partid, mult mai importanți sunt oamenii. Și sunt astăzi aici și cred în victoria din 2024 pentru că eu cred în oamenii pe care îi vom avea în alianța noastră comună”, a spus George Simion, citat de Mediafax.

El a afirmat afirmă că există două blocuri care vor candida în 2024: „blocul PSD – al globaliștilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale, al celor care vor România reconstruită”.

Congresul Partidului Republican

Congresul Extraordinar al Partidului Republican din România - Palatul Parlamentului, 11 iunie 2023

Publicată de Partidul Republican din România pe Duminică, 11 iunie 2023

„Avem, în 2024, o luptă nu doar în țară”, a mai spus Simion, subliniind că este convins că Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, ce reprezintă forțele patriotice, va reuși să recucerească puterea în SUA și va înfrânge blocul globalist.

ADVERTISING

Liderul AUR a avut și un discurs puternic discriminator la adresa persoanelor cu diferite orientări sexuale.

„Lumea o ia ușor – ușor razna! Femeile nu mai știu că sunt femei, bărbații nu mai știu că sunt bărbați, inventează 72 de tipuri de gen, binar, non-binar, unii cred că sunt veioze, nu își mai dau seama că Dumnezeu a lăsat femeia să nască copii.

Pe scurt, lumea înnebunește! Avem nevoie de normalitate, avem nevoie de forțe creștine, de forțe patriotice, care să pună familia la baza societății. Avem nevoie să creștem demografia României. Avem nevoie de soluții. Avem nevoie de oameni. Avem nevoie de acest program care se cheamă 'Reconstruim România'. Avem nevoie de unitate între noi”, și-a încheiat discursul George Simion.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇