Fostul consilier prezidențial Dorel Constantin Onaca va candida la Primăria Capitalei

Fostul consilier prezidențial Dorel Constantin Onaca va candida la Primăria Capitalei

Candidatul Partidului România Mare (PRM) la Primăria Capitalei, Dorel Constantin Onaca, şi-a anunţat, duminică în Parcul Izvor, priorităţile pentru Bucureşti. Astfel, el promite locuri de parcare gratuite pentru bucureşteni, ca o recompensă pentru plata taxelor şi impozitelor.

Conform acestuia, parcările gratuite vor fi finanţate din „banii recuperaţi de la schimbarea iluminatului public”.

"Mulţumire pentru bucureşteni şi, mai ales, pentru cei care plătesc taxe şi impozite, propun ca parcările din Bucureşti să fie nişte parcări inteligente. Este esenţial ca bucureştenii să fie recompensaţi că plătesc taxe şi impozite (…) - a avea parcări gratuite", a afirmat Onaca, duminică, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, în zona râului Dâmboviţa, care traversează Bucureştiul, pot fi create minim 40.000 de locuri de parcare.

El a mai susţinut că a găsit în Capitală 250 de zone în care "se pot crea peste 150.000 de locuri de parcare".

"Aceste locuri de parcare trebuie să fie gratuite pentru bucureşteni, pentru că acest lucru este esenţial pentru a crea o viaţă decentă", a afirmat candidatul PRM.

Programul electoral prezentat de Onaca are următoarele priorităţi:

  • fluidizarea străzilor;
  • semafoare inteligente;
  • parcări;
  • cantine sociale pentru nevoiaşi şi adăposturi pentru oamenii străzii;
  • consolidarea blocurilor/imobilelor cu bulină roşie şi reabilitarea centrului istoric;
  • piste pentru biciclişti, trotinete şi motoscutere;
  • deparazitarea oraşului;
  • amenajarea spaţiilor verzi.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇