Florin Jianu anunță că pleacă de la conducerea Consiliului Național al IMM și se alătură PSD

Florin Jianu anunță că pleacă de la conducerea Consiliului Național al IMM și se alătură PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, anunţă că se retrage din funcţie şi se alătură echipei Partidului Social Democrat.

El a precizat că este ”onorat de propunerea Organizatiei PSD Sector 1 Bucureşti de a candida pentru un post de vicepreşedinte al acestui partid la Congresul din 24 august.”

”Multumesc CNIPMMR pentru 18 ani speciali, a fost o onoare să fiu parte din familia IMM-urilor din Romania şi de colegii din conducerea CNIPMMR, alături de care am muncit atâţia ani. Îi asigur pe toţi antreprenorii că rămân fidel principiilor care ne-au unit în tot acest timp: principiul moralei şi dialogului, cel al integrităţi şi cel al respectului.

ADVERTISING

Încep un nou capitol în carieră: mă alătur echipei Partidului Social Democrat şi sunt onorat de propunerea Organizatiei PSD Sector 1 Bucureşti de a candida pentru un post de vicepreşedinte al acestui partid la Congresul din 24 august. Nu văd acest pas ca pe o schimbare de tabără, ci ca pe o continuare firească a unei cariere de 20 de ani în slujba economiei româneşti, a antreprenoriatului local şi a sectorului Intreprinderilor Mici si Mijloci.

Le voi rămâne mereu alături, ei m-au învăţat ce înseamnăa economia reală şi ambiţia de a duce lucrurile la bun sfârsit în ciuda tuturor piedicilor”, scrie Florin Jianu, pe Facebook.

ADVERTISING

Din ianuarie 2008 până în martie 2014, Florin Jianu a fost preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România. În luna ianuarie 2017, a fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, demisionând la 2 februarie 2017.

Florin Jianu este din iunie 2017 preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

”Antreprenoriatul românesc are nevoie de o voce din ce în ce mai puternică în interiorul administrației pentru a face față provocărilor viitoare. Economia României nu mai este una de tranziție, a trecut deja testul rezilienței și începe încet, încet să se maturizeze. Este momentul să luăm și deciziile politice potrivite pentru reducerea poverii birocratice și pentru a sprijini expansiunea antreprenoriatului local, la toate nivelurile”, adaugă el.

ADVERTISING

Florin Jianu anunţă şi care sunt principalele sale obiective.

”Obiectivele mele principale sunt legate de:

  • măsuri de încurajare a tinerilor antreprenori care sunt cheia unui viitor prosper al economiei românești;
  • reducerea poverii administrative prin simplificare legislativă, precum și asigurarea unui dialog consistent și continuu cu mediul de afaceri: nicio initiativă legislativă majoră să nu mai poate fi adoptată fără consultări prealabile și studii de impact.

Am informat Consiliul National al CNIPMMR de retragerea mea din funcția de președinte CNIPMMR, dar rămân cu sufletul si spiritul alaturi de acesti oameni, împărtășind aceleași idealuri și valori legate de viitorul economiei românești”, mai spune Florin Jianu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇