Drulă vrea la Primăria Capitalei cu sprijin USR și PNL: Mi-aș dori ca Ciprian Ciucu să susțină candidatura mea

Drulă vrea la Primăria Capitalei cu sprijin USR și PNL: Mi-aș dori ca Ciprian Ciucu să susțină candidatura mea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul USR Cătălin Drulă a confirmat că intenționează să candideze la Primăria Capitalei şi mizează pe o susținere comună din partea USR și PNL.

Declarația a fost făcută la Digi24 și vine după o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, care a spus despre fostul lider USR că „are profil de primar general”.

„Îmi doresc să candidez. I-am spus și președintelui despre această intenție. Mai avem niște etape de parcurs și noi în USR, procedurile noastre interne, dar mai mult de atât, am dori să avem o candidatură mai largă în București, cu susținerea unui candidat comun din partea PNL și USR”, a declarat Drulă.

Candidat comun și pentru partidele reformiste

Deputatul a subliniat că un front comun ar fi încurajat inclusiv de liderii celor două partide, Ilie Bolojan și Dominic Fritz, dar și de formațiuni mai mici care împărtășesc o agendă reformistă.

„Cred că ar fi un semnal important să strângem aceste energii în spatele unei candidaturi. De aceea, spun, mai este timp de parcurs până acolo”, a adăugat Drulă.

Răspunsul pentru Ciucu

Întrebat despre reacția ironică a primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, care a scris pe Facebook „Subtil. Succes!”, Drulă a evitat o confruntare directă.

„Nu pot să fac hermeneutică pe postarea lui Ciprian Ciucu. Ce pot să vă spun este că eu îmi iau inspirație din munca tuturor celor care au rezultate”, a precizat el.

Drulă a subliniat că nu îl vede pe Ciucu drept un adversar politic, ci chiar un potențial susținător.

„Eu mi-aș dori ca Ciprian Ciucu să susțină o candidatură a mea. Avem o lungă relație de lucru. Admir munca pe care a făcut-o. Sunt niște rezultate pe care vreau să le repetăm. De exemplu, pe partea de spații recreaționale, parcuri în Sectorul 6, sunt niște rezultate foarte bune”, a adăugat el.

Critici la adresa Guvernului pentru haosul financiar

Drulă a punctat și lipsa de coordonare între primăria generală și sectoare și acuză Guvernul că a creat dezechilibre financiare.

„Singurul lucru care trebuie să se schimbe este modalitatea de colaborare între primarul general și sectoare. De multe ori zâzania a fost introdusă de guvernul central, care a luat banii de la Capitală, i-a dat la sectoare până la punctul în care e un excedent la foarte multe sectoare și deja trebuie să devină creativi cu proiectele”, a afirmat Drulă.

El a adăugat că, paradoxal, primarii de sector au ajuns să finanțeze proiecte ale Primăriei Capitalei, ceea ce „nu e un lucru rău în sine, dar nu așa trebuie făcute lucrurile”.

În final, Drulă a precizat că, potrivit informațiilor pe care le are, alegerile pentru Primăria Capitalei ar urma să aibă loc în luna noiembrie.

„Așa am înțeles de la colegii mei. Sperăm să avem hotărârea de guvern… să închidem acest capitol, să avem un primar cu mandat deplin, deși parțial - adică vom avea alegeri la termen în 2028 și în această toamnă - să ne putem apuca de treabă după alegerea unui nou primar”, a spus deputatul USR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇