Primăria Generală vrea, din nou, să preia ELCEN. Anunță negocieri cu Guvernul. Dar bani, ioc!

Primăria Generală vrea, din nou, să preia ELCEN. Anunță negocieri cu Guvernul. Dar bani, ioc!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul General l-a mandatat, din nou, prin vot pe primarul Capitalei să ceară Guvernului transferul pachetului majoritar de acțiuni al ELCEN. Mai exact, Ministerul Energiei ar urma să își dea acțiunile Consiliului General.

Scopul: înființarea unui serviciu unic de termoficare, care să conțină atât producția de energie termică (de care sunt responsabile, în principal, cele 4 centrale mari ale ELCEN), cât și transportul, distribuția și furnizarea agentului termic pentru circa 500.000 de apartamente din București.

Solicitarea nu e nouă. Cu acordul Consiliului General, PMB a mai pornit pe acest drum și în mandatele de primari generali ale lui Sorin Oprescu și Gabriela Firea. Apoi, din nou, în 2021, după cum Spotmedia.ro va informat pe larg, aici. Și iarăși, în 2024. Nu s-a ajuns nici atunci la un rezultat.

Una dintre marile probleme ale unei posibile fuziuni între ELCEN și Termoenergetica SA ține de datorii. Termoenergetica SA – care cumpără energia termică de la ELCEN – nu poate plăti la timp facturile. În fiecare iarnă acumulează datorii de sute de milioane de lei. Și le achită pe durata anului. Apoi, iarăși acumulează datorii.

La acest moment, ELCEN are de încasat de la Termoenergetica SA suma de 1.328.590.361 de lei, aferentă facturilor emise în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025. Detalii, aici.

datorii Termoenergetica SA catre ELCEN

Pentru factura din noiembrie 2024, Termoenergetica SA a depășit data scadentă cu 212 zile.

Cel puțin aceste datorii ar trebui achitate înainte de fuziune. Și nu e clar de unde va lua PMB banii necesari, în condițiile în care în acest an are un buget mult mai mic, care nu-i ajunge nici măcar să facă lucrări de întreținere pe spații verzi.

În plus, ELCEN mai are de recuperat aproape 180 de milioane de lei în urma falimentului RADET (a cărui activitate a fost preluată de Termoenergetica SA).

Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu (PNL), a precizat, în cadrul ședinței de Consiliu General de miercuri, 30 iulie, că urmează negocieri cu Guvernul.

Proiectul a fost adoptat cu 43 de voturi pentru, 4 împotrivă și nicio abținere.

......

Dacă te interesează, citește și despre cum funcționează sistemul de termoficare al Capitalei.

Sistemul de termoficare al Capitalei are două tipuri de componente: centralele care produc apă fierbinte și o rețea de conducte și puncte termice care distribuie acea apă.

Apa fierbinte livrată de centrale electrice de termoficare (CET) se duce spre punctele termice din oraș prin conducte numite „magistrale tur”.

În punctele termice, apa opărită trece printr-un schimbător de căldură (în care încălzește altă apă, care apoi ajunge în caloriferele și la robinetele noastre).

Apoi, apa venită pe magistrala tur să întoarce la CET-ul care a livrat-o pe o altă conductă groasă, numită „magistrală de retur”. Noțiunea de „traseu de termoficare” se referă la o porțiune de rețea care cuprinde atât magistrală tur, cât și magistrala de retur. Cu alte cuvinte, un kilometru de traseu de termoficare conține un km de conductă magistrală tur și unul de conductă de retur (deci 2 km de conductă).

schema sistemul de termoficare al Capitalei

Cele mai multe și mai mari centrale sunt ale ELCEN (deținut de Guvern). Vorbim despre CET Sud, CET Vest, CET Grozăvești și CET Progresu. Mai există, însă și CET Grivița, pe care o deține Consiliul Local al Sectorului 1. Și CET Casa Presei, care e a PMB și pe care o gestionează Termoenergetica SA. De asemenea, mai există un CET privat numit Vest Energo, deținut de omul de afaceri Constantin Bucur.

Dintre CET-urile ELCEN - adică acelea care duc greul producției de energie termică - singurul modernizat este CET Vest.

Rețeaua de distribuție aparține, însă, Primăriei Capitalei care a dat-o în exploatare Companiei Municipale Termoenergetica SA.

Această rețea e o megastructură alcătuită din: 954 km de conducte groase (magistrale), 1.027 de puncte termice și 2.963 de km de conducte mai subțiri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇