Drulă rupe tăcerea, după 8 luni în Guvern: Ce nu merge e chiar premierul Cîţu. Semnele erau un pic dinainte

Drulă rupe tăcerea, după 8 luni în Guvern: Ce nu merge e chiar premierul Cîţu. Semnele erau un pic dinainte

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă afirmă că prin înlocuirea premierului Florin Cîţu s-ar putea reveni la formula de guvernare care era deja funcţională. El crede că „foarte mulţi oameni de la vârful PNL înţeleg că au pus un pariu greşit cu Florin Cîţu”, dar „e cumva complicat” pentru aceştia să rezolve situaţia. „Eu sper să aibă mintea bună, să gândească la faptul că putem construi lucruri împreună (…) şi să putem reface o coaliţie care acum opt luni credeam că e coaliţia care poate să facă reformele în România”, susţine el.

ADVERTISING

"Noi, cei de la USR PLUS, am plecat într-adevăr în Guvernul acesta ca într-un proiect de construcţie. Şi chiar şi premierului Cîţu i-am spus, la început, în primele săptămâni: Florin, hai să facem împreună lucruri, noi vrem să ne vedem de domeniile noastre, în fine, să facem o echipă. (...) noi niciodată nu am avut altfel de discuţii (...) Din păcate, atitudinea premierului s-a degradat accelerat şi rapid, prima criză majoră a fost aceea a demiterii intempestive a ministrului Vlad Voiculescu, dar semnele erau un pic dinainte (...)", a declarat Cătălin Drulă, miercuri seară, la B1 Tv.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

El a continuat spunând că în campania pentru alegerile din PNL premierul Florin Cîţu a arătat ostilitate şi a blocat proiecte.

"Sunt mulţi oameni în PNL cu care ne înţelegem foarte bine şi sunt şi oameni cu care avem compatibilitate de viziune chiar maximă. Nu le mai zic numele, că asta poate să dăuneze în cursa internă. Aici e într-adevăr vorba despre premierul Cîţu şi despre camarila sa în această luptă internă", a afirmat Drulă.

El a admis că USR PLUS s-a înşelat în privinţa lui Florin Cîţu, care părea "un tânăr cu background profesional (...) cu altfel de viziune".

ADVERTISING

Drulă a susţinut că cele opt luni petrecute la guvernare au fost o dovadă a maturităţii USR PLUS şi că Dan Barna este "un monument de răbdare şi de tact în relaţiile inclusiv cele mărunte, zilnice, cu premierul".

"Ce nu merge este chiar premierul Cîţu. Prin înlocuirea sa, putem reveni într-o formulă de guvernare care deja era funcţională. (...) Mie mi-e foarte greu să-mi dau seama ce se întâmplă şi chiar vreau să ne lăsăm aceste porţi deschise. Deci ar fi hazardat din partea mea să spun că lucrurile vor merge într-o direcţie sau alta. Ce cred eu - şi semnalele pe care le am - este că foarte mulţi oameni de la vârful PNL înţeleg că au pus un pariu greşit cu Florin Cîţu, e cumva complicat pentru dumnealor să rezolve situaţia, dar îşi dau seama că e un pariu greşit atât pentru partid, dar şi pentru România şi cred că caută activ soluţii", a declarat fostul ministru al Transporturilor.

El s-a arătat însă încrezător că ar putea fi refăcută coaliţia de guvernare.

"Eu sper să aibă mintea bună, să gândească la faptul că putem construi lucruri împreună, să gândească aceste interimate la ministere ca pe nişte interimate, nu ca pe un mic război de capturare a unui teritoriu, lucrurile astea nu ar face decât să nască animozităţi suplimentare, şi să putem reface o coaliţie care acum opt luni credeam că e coaliţia care poate să facă reformele în România", a afirmat Drulă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇