Discuţie telefonică Putin-Erdogan, înainte de negocierile de la Istanbul

Discuţie telefonică Putin-Erdogan, înainte de negocierile de la Istanbul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni în Turcia, la Istanbul, pentru o nouă rundă de negocieri în vederea unui acord de încetarea focului în Ucraina, a anunţat duminică preşedinţia turcă, potrivit AFP.

Într-o discuţie telefonică avută duminică seară, ”preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan şi şeful statului rus (Vladimir) Putin au convenit asupra desfăşurării unei viitoare runde de negocieri între delegaţiile rusă şi ucraineană la Istanbul”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei turce.

ADVERTISING

Cei doi şefi de stat au discutat despre procesul de negociere şi preşedintele Erdogan i-a transmis omologului său rus că Turcia este pregătită să-şi aducă ''toată contribuţia necesară'' în vederea convenirii unei încetări a focului în Ucraina şi ''îmbunătăţirii situaţiei umanitare în regiune''.

Negociatorul ucrainean David Arakhamia anunţase mai devreme o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene în Turcia, între 28 şi 30 martie.

Începute cu întâlniri fizice între cele două delegaţii, negocierile ruso-ucrainene se desfăşoară în prezent online înt-un ritm aproape zilnic. Deşi după primele contacte cele două părţi manifestaseră un anumit optimism, săptămâna trecută ele au recunoscut divergenţe semnificative.

ADVERTISING

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a acuzat Kievul că ''îşi schimbă poziţia constant şi renunţă la propriile propuneri'', presupunerea lui fiind că Ucraina este influenţată în acest sens de SUA.

Ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba a estimat şi el vineri că ''procesul de negociere este foarte dificil şi a confirmat că în actualul stadiu al tratativelor nu se întrevede un ''consens'' cu Moscova.

Rusia cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, un statut oficial pentru limba rusă, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas. Ucraina a manifestat o disponibilitate de compromis în privinţa unui statut de neutralitate, cu garanţii de securitate solide din partea Occidentului, nu însă şi în privinţa integrităţii sale teritoriale.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇