Preşedintele PMP Cristian Diaconescu acuză tabăra adversă din partid, condusă de europarlamentarul Eugen Tomac, că a făcut o modificare la Statutul partidului prin care penalii condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească nedefinitivă nu mai pot fi suspendaţi din partid, indiferent de natura faptelor lor.
Într-o postare pe Facebook, președintele PMP cere demisia tuturor celor care au votat această modificare şi îi solicită lui Eugen Tomac să explice ”derapajul odios”, atât în fața ”românilor care l-au votat”, cât și a ”membrilor partidului PMP, dar şi partenerilor europeni din Partidul Popular European (PPE)”.
Este o escaladare a conflictului izbucnit zilele trecute, când Cristian Diaconescu l-a acuzat pe Eugen Tomac că a încercat să preia abuziv conducerea PMP şi a anunțat că se va adresa instanței.
”(...) De data aceasta un episod care s-a transformat brusc dintr-o dramă într-un moment îngrozitor pentru viitorul partidului. Un atac odios la statutul PMP şi la valorile pe care acest partid şi-a asumat încă de la înfiinţare că le va respecta şi le va apăra în societate”, a scris Cristian Diaconescu, într-un mesaj postat marți pe Facebook.
Preşedintele PMP arată că, ”în cadrul unei şedinţe paralele a Colegiului Naţional, au fost operate o serie de modificări la Statutul Partidului Mişcarea Populară, pentru ca acest partid să devină un adăpost pentru penali şi pentru toţi cei care sunt suspectaţi de fapte penale”.
Mai exact, a fost modificat articolul care prevedea posibilitatea suspendării unui membru de partid, introducându-se pentru cei condamnați cerința ca decizia instanței să fie una definitivă.
”În concluzie, penalii condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească NEDEFINITIVĂ nu mai pot fi suspendaţi din partid, indiferent de natura faptelor lor”, subliniază președintele Diaconescu.
”În acest context, în calitate de preşedinte al PMP, solicit demisia tuturor celor care au aruncat la coşul de gunoi loialitatea faţă de integritatea acestui partid şi faţă de statul de drept şi au votat pentru transformarea PMP într-un partid al penalilor şi al celor suspecţi de fapte de corupţie.
De asemenea, îi solicit public europarlamentarului Eugen Tomac ca în cel mai scurt timp posibil să explice românilor care l-au votat, membrilor partidului PMP, dar şi partenerilor europeni din Partidul Popular European (PPE) derapajul odios pe care PMP, prin această modificare abominabilă a Statutului, l-a făcut de la normele statului de drept pe care s-a angajat că le susţină şi să le respecte”, solicită preşedintele PMP.
Înființat în 2014, PMP îl are ca președinte de onoare pe Traian Băsescu.
Eugen Tomac, Elena Udrea și chiar Traian Băsescu se află pe lista foștilor președinți ai partidului. În martie 2021, Cristian Diaconescu a fost ales președinte al PMP și candidat la alegerile prezidențiale din 2024.
Actuala echipă de conducere a PMP poate fi văzută AICI.