Apelul la sportul de masă și la un regim de viață sănătos al rușilor este un loc comun în istoria autocraților ruși. Este un semn destul de clar al crizei: când autocraților nu le place cum arată economia, nu le place cum arată o țară pe care ei înșiși au adus-o în starea în care au adus-o, de obicei dau vina pe societate.
La scurt timp după asasinarea lui Alexei Navalnîi, supus unui regim crud de închisoare, Vladimir Putin a ținut discursul anual către națiune. A vorbit mult, dar nu a spus foarte multe lucruri noi. Totuși, este important ceea ce Putin nu a spus, afirmă istoricul Cosmin Popa, într-o reacție la cald pentru Spotmedia.
Care au fost principalele direcții din mesajele lui Putin? Care a fost miza?
Am avut impresia că aud unul dintre discursurile lui Nicolae Ceaușescu, de la început anilor 1980. De ce? Pentru că accentele economice erau similare celor ale lui Putin de azi. Este un discurs care pregătește o economie puternic planificată, cu o componentă de stat foarte riguroasă, dar în același timp o economie mobilizată.
De ce?
Pentru că în continuare s-a punctat importanța tehnologiilor proprii, importanța scăderii importului, ceea ce înseamnă că economia rusă cunoaște presiuni inflaționiste, pe care deocamdată Banca centrală a Rusiei reușește să le țină sub control, printr-un circuit mai mult decât limitat al valutei în economia rusă.
Din punct de vedere economic, discursul a sunat mai degrabă ca o încercare de pregătire a economiei pentru război și pentru o concentrare semnificativă în mâinile statului. De altfel, naționalizarea celor trei întreprinderi arată că există deja o hotărâre pentru revizuirea unora dintre rezultatele privatizării din anii 1990.
Altă idee pe care am remarcat-o este modul în care Putin a acreditat ideea traseocrației, aceea că veteranii, participanții la războiul de astăzi, urmează să fie elita politică și economică a Rusiei de mâine. Este o încercare a lui Putin de a se pune în fruntea unui curent încă incipient, care are toate posibilitățile, are toate ingredientele pentru a putea deveni puternic contestatar și este foarte asemănător cu ceea ce a întreprins Mussolini în primii ani ai dictaturii fasciste. Și el, la rândul lui, vorbea foarte mult despre participarea veteranilor în noile mișcări politice și despre faptul că elita politică trebuie să provină din rândul veteranilor din Primul Război Mondial.
Deci practic spunând că Rusia stă foarte bine și va deveni a patra putere economică a lumii, Putin de fapt transmite inversul, că Rusia economic vorbind nu e într-o situație excelentă.
Este un discurs care pregătește nu numai pentru o eventuală naționalizare parțială și pentru mobilizare, dar pregătește și pentru o perioadă de deficit în economie.
A sunat nostim îndemnul către ruși de a nu mai bea și de a se apuca de schi. Ce ascunde el?
Ascunde o inadecvare cronicizată între Putin și realitate, în primul rând. Apelul la sportul de masă și la un regim de viață sănătos al rușilor este un loc comun în istoria autocraților ruși. El a fost făcut de Nicolae al II-lea, nu mai vorbesc despre Gorbaciov, cu celebra lui campanie împotriva consumului excesiv de alcool, care a dus la niște efecte devastatoare în planul sănătății publice. Este un semn destul de clar al crizei.
Putin vrea să descrie o națiune rusă robustă și sănătoasă, cu natalitate crescută, fără alcool, o economie puternică, vrea să dea senzația că Rusia e foarte puternică?
Nu numai asta, mai e ceva. De obicei, când autocraților nu le place cum arată economia, nu le place cum arată o țară pe care ei înșiși au adus-o în starea în care au adus-o, de obicei, dau vina pe societate. Și la fel cum Nicolae Ceaușescu, căutând să justifice reducerea constantă a alimentelor livrate pe piață, trimitea la necesitatea unui stil de viață sănătos, la fel procedează Putin acum. Este practic o modalitate de a împacheta într-un mesaj ideologic un deficit economic serios.
Mesajele externe au fost mai puține de data asta. A fost puțin mai apăsat apelul la arme nucleare, la riscul unui conflict nuclear. Făcea referire la extinderea NATO. E ceva nou pe această parte de mesaj extern și pe această parte de dezvoltare a războiului?
Rusia agită bâta nucleară cu mult înainte de începerea războiului în Ucraina. Din punctul aceasta de vedere, nu mi se pare că a intervenit ceva nou, dar asta nu înseamnă că pericolul nu este real, cu cât criza se adâncește în Rusia.
Cred că este mai important și ceea ce Putin nu a abordat în discurs.
De pildă, Transnistria?
Era normal să nu o abordeze, pentru că în momentul de față Rusia nu poate face nimic pentru Transnistria. Era previzibil ca Adunarea de miercuri de la Tiraspol să facă un apel care nu însemna mare lucru.
Ce nu a mai spus Putin în discurs?
Nu a spus nimic despre un lucru pe care îl resimte foarte acut, și anume acumularea unei stări de nemulțumire accentuate în societate.
Aici nu am în vedere numai acea parte a societății care nu a sprijinit războiul, ci despre acea parte a societății care a făcut parte din stratul majoritar de susținători ai politicilor lui Putin. Într-o bună măsură aici intră și apelul la veteranii din război care să reprezinte mândria Rusiei, într-un moment în care cuvântul elită s-a discreditat, și-a pierdut sensul, odată cu discreditarea vechilor elite pe care s-a construit Rusia postcomunistă.
Asta e ceea se sesizează Putin, și anume încercarea de calmare a tensiunilor sociale, prin apelul la veterani, care ar urma să reprezinte, spune el, baza socială a Rusiei, în viitorul apropiat.
N-a spus nimic nici de Navalnîi, era de așteptat?
Toate se leagă. Felul în care a tratat subiectul ține de apelul la formarea elitei veteranilor, este o manieră de a contracara, nu una de a da satisfacție societății. Putin nu gândește în termenii aceștia, el gândește în termeni de atac și contraatac, el nu trebuie să facă nicio concesie.
Revenim puțin la chestiunea transnistreană. Am văzut că NATO a dat o oarecare replică, prin Mircea Geoană, dar care a fost imediat taxat, evident de Zaharova, care a ținut să sublinieze că NATO a intrat în panică, devreme ce un oficial NATO vorbește despre presiunile Rusiei în Transnistria.
Nu am înțeles decât în logica de politica internă intervențiile lui Mircea Geoană pe zona Moldovei, din două motive: Mircea Geoană știe, la fel ca oricare dintre noi, că în momentul de față Rusia nu este în stare să întreprindă ceva concret în Transnistria și, în al doilea rând, posibilitățile NATO de a interveni în Moldova sunt foarte limitate.
Mai ales că, am observat, autoritățile de la Chișinău au fost mai mult decât prudente, practic nici nu au vrut să dea amploare.
Pentru că nu era nimic de dat amploare, se știa foarte bine că acest apel se va termina cum s-a terminat, probabil că au existat câteva presiuni, dar nu foarte puternice, ca apelul să facă trimitere la situația politică și la relațiile cu Rusia, dar nu era nevoie de acest apel, pentru că singurul mod în care Rusia va putea să întreprindă ceva în Transnistria ar fi în baza referendumului.