Premierul Poloniei, după discursul lui Putin: Trebuie luat foarte în serios, Occidentul să se trezească

Premierul Poloniei, după discursul lui Putin: Trebuie luat foarte în serios, Occidentul să se trezească
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nu există niciun dubiu că vorbele lui Vladimir Putin despre faptul că Rusia se înarmează şi îşi pune economia în regim de război sunt adevărate, a declarat premierul polonez Donald Tusk, referindu-se la discursul anual rostit joi de liderul de la Kremlin în faţa Adunării Federale.

Tusk a spus că toate declaraţiile şi deciziile liderului rus ar trebui să fie luate drept intenţii reale ale acestuia, iar „cursa înarmării” pe care Rusia o impune lumii arată că Occidentul trebuie să se trezească.

"Nu doar retorica agresivă, ci deciziile anunţate de Putin - de a creşte autosuficienţa Rusiei, de a pune economia pe baze militare, de a moderniza armata - toate acestea trebuie luate absolut în serios", a declarat Tusk, potrivit portalului polonez Onet, citat de News.ro.

ADVERTISING

"Europa trebuie să înţeleagă că această cursă a înarmării pe care Rusia o impune lumii trebuie să determine Occidentul să se trezească şi să se pregătească din punct de vedere militar pentru potenţiale ameninţări", a arătat premierul de la Varşovia.

"UE trebuie să ia decizii care să echilibreze potenţialul militar al Rusiei şi să facă ca Europa să fie mai bine pregătită pentru scenarii nefaste", a adăugat el, la o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea sa cu premierul leton Evika Silina.

Putin s-a adresat joi Adunării Federale, unde a vorbit, printre altele, despre starea de "pregătire deplină" în care se află forţele nucleare ruse şi a avertizat cu privire la consecinţele unei potenţiale decizii de a desfăşura trupe NATO în Ucraina. De asemenea, el a calificat drept "prostii" temerile că Rusia ar putea ataca o ţară europeană, dar pe de altă parte a avertizat Occidentul cu privire la o "ameninţare reală" de război nuclear în cazul în care conflictul din Ucraina se va intensifica.

ADVERTISING

"Ei (occidentalii - n. red.) trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că sperie întreaga lume, reprezintă o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armelor nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei. Oare nu înţeleg asta?", a spus liderul rus.

Pe de altă parte, Polonia nu exclude introducerea unei interdicţii asupra importului produselor agricole din Rusia, a declarat Tusk, joi, în timpul unei vizite la Varşovia a premierului leton Evika Silina, care a implementat deja o astfel de interdicţie, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

ADVERTISING

La fel ca o mare parte din Europa, Polonia a fost cuprinsă de proteste în ultimele săptămâni, în contextul în care fermierii demonstrează împotriva reglementărilor de mediu ale Uniunii Europene şi a ceea ce ei spun că este o concurenţă neloială din partea Ucrainei de când blocul comunitar a eliminat taxele vamale asupra importurilor ucrainene în 2022.

Cu toate acestea, premierul polonez Donald Tusk a declarat că produsele agricole din Rusia şi Belarus provoacă, de asemenea, distorsiuni ale pieţei.

"Letonia a decis să pună în aplicare un embargo asupra importului de produse (agricole) din Rusia", a declarat Tusk. "Vom analiza cazul Letoniei şi nu exclud ca Polonia să ia o iniţiativă asemănătoare", a adăugat el.

Premierul polonez a spus că Uniunea Europeană trebuie "să se concentreze serios pe reglementări mai bune atunci când vine vorba de importul de cereale şi produse alimentare din Est".

Tusk urmează să se întâlnească cu liderii fermierilor în cursul zilei de joi.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇