Vicepremierul Dan Barna consideră că situaţia generată de trimiterea la DNA a unor documente privind proiectele pe care le-a derulat pe fonduri europene este una „derizorie şi ridicolă” şi susţine că nu îi creează probleme în cursa internă pentru şefia USR-PLUS.
„Eu, ştiind că în acel dosar sunt argumente undeva între absurd şi ridicol, nu am niciun fel de îngrijorare şi le-am transmis asta şi colegilor mei. Sunt foarte liniştit că decizia pe care o vom lua împreună, ca partid, va fi cea mai bună, aşa cum s-a întâmplat din 2016 încoace.
Deci lucrurile sunt foarte simple, faptul că, în sfârşit, acea verificare e trimisă la DNA este un lucru pe care eu l-am cerut din 2019, de când a fost acea autosesizare magică în urma unui articol de presă. Faptul că a durat doi ani de zile ca să se constate că trei documente nu au fost semnate faţă în faţă e o chestiune de dezbătut de către media, să spun, nu mă pronunţ.
E foarte bine că lucrurile se încheie şi că există un orizont de finalizare a unui demers al statului care a consumat enorm de multă energie, au fost sute de oameni chemaţi la declaraţii”, a afirmat Dan Barna, marţi seară, la B1 Tv.
Acesta a reafirmat că ceea ce se întâmplă este "derizoriu şi ridicol", completând că aşteaptă o rezoluţie din partea DNA pe acest subiect "cât mai repede”.
Barna a adăugat că "este reactivată această linie de comunicare publică" în ceea ce îl priveşte, periodic, "în apropierea unor momente electorale".
Citelte mai multe despre pe acest subiect: