Poți să ai 10 strategii de România educată, poți să arunci cu bani în tot felul de proiecte, atâta timp cât tu ai introdus în sistem un mecanism care stimulează, facilitează plagiatul fără sancțiune, totul e zero.
Problema pe care o știm cu toții este această decizie infamă pe care Curtea Constituțională a aprobat-o în iunie și care face absolut imposibil acest lucru, pentru că teza care a produs deja efecte, adică omul a primit niște bani pentru că are doctorat sau o funcție, nu mai poți s-o retragi. Ce poți să faci este să o anulezi. Deci unitatea emitentă nu poate s-o revoce. Este interzis prin această decizie. Ce poate să facă este să o anuleze în instanță, numai pe legături legate de procedura acordării: dacă nu ai o semnătură, dacă culoarea parafei nu era ok.
Este o decizie infamă, îi spun infamă intenționat, pentru că practic vorbim de furt intelectual și acea decizie legiferează furtul intelectual. Și asta este foarte grav. Este foarte grav, pentru că introduce acea decizie în sistemul educațional, ca pe un fel de virus care atacă imunitatea sistemului educațional, spune profesorul Corneliu Bjola, membru invitat în Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, care a anunțat că ministrul Bode a plagiat în teza de doctorat.
Corneliu Bjola este profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, membru al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), iar prezența sa în Comisie a fost contestată de Adrian Ivan, coordonatorul doctoratului lui Lucian Bode, rector al Academiei SRI și profesor la UBB, potrivit Libertatea.
Domnule profesor Corneliu Bjola, cum se vede dintr-o universitate occidentală cazul ministrului de Interne Bode și toată această poveste a plagiatului?
Vederea de ansamblu este puțin cam tristă, dar sunt și niște aspecte pozitive. În primul rând, este faptul că UBB a decis să acționeze, este cred prima universitate, până în momentul de față, care a inițiat genul acesta de demers și pot să spun că, de când am fost invitat în comisia respectivă, nu-i cunoșteam pe membri și am fost impresionat.
Sunt oameni tineri, oameni deschiși, foarte profesioniști și cu studii pe afară, care erau preocupați de reputația universității și asta mi se pare o chestie pozitivă, în toată această istorie.
UBB este, dacă nu mă înșel, în topurile internaționale, cotată prima universitate din România și e foarte preocupată să își mențină această reputație. Deci asta este partea pozitivă și sper să fie și un mesaj pentru alte universități din România, să fie mult mai riguroase.
Au fost destul de multe presiuni, și de o parte și de alta, adică au fost presiuni politice, aceste intimidări pe care domnul Bode le-a făcut, le-a încercat cu acțiunile în justiție care să blocheze, să obstrucționeze demersul comisiei, dar au fost și presiuni venite pe partea de social media, oameni care voiau să vadă pe cineva ars pe rug, indiferent de decizie.
Deci, din punctul meu de vedere, am fost impresionat de procedură și de modul în care grupul respectiv de oameni din comisie a încercat să-și facă o datorie profesională în condiții oarecum dificile.
De partea cealaltă, este o situație destul de tristă și nu mă refer numai la cazul Bode. Sunt cazuri de teze, care sunt descoperite ulterior că au probleme grave, să spunem de plagiat. În cazul Bode a fost folosită sintagma de „profund viciat”, pentru că erau mai multe categorii de erori.
Erau și cazuri de plagiat tradițional, dar și cazuri de citări defectuoase și toate la un loc indică o încercare sistematică de a evita sau de a-și atribui idei care nu sunt ale tale.
În momentul în care se vede un pattern, se vede că nu e ceva accidental. Și atunci ce te faci cu teza? Aici intervine problema. Pentru că o astfel de teză, în mod normal, având în vedere gravele erori care au fost semnalate de către comisie, ar trebui să conducă la o retragere a tezei, care ulterior să aducă o retragere a titlului.
Problema pe care o știm cu toții este această decizie infamă pe care Curtea Constituțională a aprobat-o în iunie și care face absolut imposibil acest lucru, pentru că teză care a produs deja efecte, adică omul a primit niște bani pentru că are doctorat sau o funcție, nu mai poți s-o retragi.
Ce poți să faci este să o anulezi. Deci unitatea emitentă nu poate s-o revoce. Este interzis prin această decizie. Ce poate să facă este să o anuleze în instanță, numai pe legături legate de procedura acordării: dacă nu ai o semnătură, dacă culoarea parafei nu era ok.
Este o decizie infamă, îi spun infamă intenționat, pentru că practic vorbim de furt intelectual și acea decizie legiferează furtul intelectual. Și asta este foarte grav. Este foarte grav, pentru că introduce acea decizie în sistemul educațional, ca pe un fel de virus care atacă imunitatea sistemului educațional.
Deci tu poți să ai 10 strategii de România educată, poți să arunci cu bani în tot felul de proiecte, atâta timp cât tu ai introdus în sistem un mecanism care stimulează, facilitează plagiatul fără sancțiune, totul e zero.
Deci ce trebuie făcut? Tot îi plăcea Curții Constituționale să vorbească „de îndată”: de îndată să revoce acea decizie, pentru că altfel distruge tot sistemul educațional.
Credeți că este nevoie, pe modelul lustrației pe care am ratat-o, de o largă dezbatere, de o largă acțiune în care să fie verificate realmente doctoratele tuturor politicienilor? Pentru că trebuie să recunoaștem că noi suntem în fața unui fenomen în România, aproape fiecare politician și-a dorit un doctorat, chiar dacă nu l-a folosit pentru cercetare.
Dacă se face o reverificare, cum spuneți dumneavoastră, parcă văd o decizie de la CCR să nu discriminați împotriva politicienilor. Deci, ori o faci la toți, ori nu o faci la nimeni.
Dar este adevărat că este această dorință de statut social pe care, chipurile, doctoratul ți-l acordă. Și asta este o problemă, pentru că știm foarte bine, dacă tu ești politician, când ai tu timp să faci doctorat, doctoratul e o treabă serioasă, nu e glumă.
Stai câțiva ani cu nasul în cărți, faci cercetare; când am făcut eu doctorat, eram 25 care am intrat în doctorat în anul respectiv. Am terminat cinci. Deci e o treabă serioasă, nu o etichetă pe care frumos o pui la pălărie și, în sfârșit, te arăți în lume.
Se pare că nu mai folosește nici statutului social în România, ci din contră, delegitimează, aproape decredibilizează mediul academic care acordă doctorate pe bandă rulantă.
Asta a generat un fir corupt, pentru că își pierd pozițiile politice, de aici și miza pentru domnul Bode, bănuiesc cu acțiunea lui de intimidare în justiție și atunci antrenează și alte instituții ale statului în jocul ăsta corupt.
Și, de aceea, mă refer la Curtea Constituțională. Dacă ne uităm la articolul 16 din Constituție, care spune destul de clar acolo că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților, fără privilegii și fără discriminări, în momentul când tu ai o lege în care legiferezi o decizie prin care legitimezi furtul intelectual, deci pot să declar că este Curtea Constituțională de protejare a politicienilor certați cu legea.
Momentul în care zic că fac doctoratul, ca să adaug o panglică la pălărie și pe urmă sunt prins, creez o situație în care atrag după mine, datorită poziției mele politice, alte instituții în joc. Și uite așa acest cancer se răspândește și, de aceea, a ajuns probabil și Curtea Constituțională în momentul de față, nu numai pentru această decizie, dar și pentru alte decizii, cum e aceea cu pensiile speciale, cu atitudinea împotriva Uniunii Europene, a ajuns această Curte Constituțională chiar disprețuită.
Așa am ajuns, cum spuneți, la delegitimarea instituțiilor din România. V-ați fi așteptat la o reacție din partea ministrului Educației? Pentru că acum iarăși avem în lucru proiectul România educată, iarăși modificăm legile educației naționale și în același timp ministrul Educației are un coleg în Guvern care nu doar că a fost dovedit că a plagiat, dar care și atacă în continuare credibilitatea unei universități de elită.
Cred că a fost purtătorul de cuvânt al Guvernului care a spus: Noi respectăm legea. E ca legea lui Putin la Moscova. De ce? Dacă unul în Moscova spune „asta nu e operațiune specială, e război”, deznodământul e clar.
Deci purtătorul de cuvânt al Guvernului spune același lucru, că trebuie respectată legea, știind că legea are un deznodământ foarte clar, nejustificat. În momentul de față, faptul că nu pot să retragi titlul e o mascaradă politică, nu? Deci te pitești după cuvinte, ținând seama de faptul că deznodământul pe care-l aștepți este deja pre-aranjat printr-o decizie infamă, asta e toată problema.
Cred că acest caz Bode este legat de cazul premierului Ciucă. Deci dacă pică Bode, în sfârșit, e demis, atunci atenția inevitabil se mută pe domnul Ciucă, care înțeleg că oricum mai are câteva luni ca premier, dacă va fi rocada.
Nu trebuia să ajungem aici. Când a început problema cu Ciucă, ați văzut acea decizie, iarăși un element de metastază, în care un incident care nu trebuia să aibă loc angrenează altă instituție și s-a ajuns la acea decizie care a fost confirmată ulterior de Curtea Constituțională, că nu te mai atingi, că aşa afectezi stabilitatea României și așa mai departe.
Înțeleg că PNL a făcut niște analize care arată că această temă a plagiatului nu prea mai joacă pe agenda socială internă și atunci preferă s-o lase așa, pentru că, social vorbind, intern nu creează foarte multă antipatie sau reacție. Cum stăm extern? Domnul Bode este ministrul de Interne, România este acum în mijlocul dosarului Schengen, dumnealui va trebui să negocieze în continuare. Cum joacă credibilitatea?
Și intern este o analiză proastă, că se gândesc că nu afectează. Pe cine nu afectează? Pe alegătorii AUR? Ok, dar pe de altă parte, când ne gândim, putem să-l întrebăm și pe domnul Ponta dacă l-a afectat sau nu, dar gândiți-vă ce semnal trimite PNL pentru cei pe care vrea să îi atragă de partea lui.
Cu cine mă înconjur? Deci, dacă eu dau un semnal că avansarea în cadrul PNL se face pe bază de mediocritate, pe bază de plagiat, ce fel de oameni aduni tu în jurul tău? Deci analiza pe care o fac ei e puțin focusată intern pe anumite date.
E vorba și de modul în care politica a devenit oarecum destul de slabă la nivel de reprezentare și te trezești cu oameni care nu au poate suficientă capacitate să înțeleagă ceea ce se întâmplă. Cazul Schengen este un exemplu.
Este o problemă de reputație. România are o reputație care s-a îmbunătățit după perioada Dăncilă-Dragnea cât de cât, în contextul Ucraina a crescut nu atât de mult cât trebuia să crească, asta e o altă problemă, pentru că au fost destul de evazivi în suportul pentru Ucraina, dar a crescut.
Genul acesta de atitudini întărește o anumită percepție că nu poți să ai încredere prea mult în cu cine ai de-a face pe acolo. S-a întâmplat și la case mai mari, și în Germania, și în alte țări au fost prinși oameni cu plagiat, au fost demiși, au fost corectate niște lucruri.
Problema este că, dacă o corectezi și nu se repetă, este una. Dar când tu o mușamalizezi și te faci că nu există problema și problema revine din nou și te trage în jos, asta are efecte pe termen lung. E mitul ăsta că poți să vorbești anumite chestii la București și cei din partea cealaltă n-o să audă. E fals, normal că sunt ambasade care fac rapoarte.
Ați spus că România se vede mai bine. Sigur, Uniunea Europeană a respirat destul de ușurată după epoca Dragnea, pentru că nu mai avea chef, să spun așa, de încă o Ungarie, de încă un regim iliberal și la București. Din punctul ăsta de vedere, România să spunem că a fost o poveste pozitivă. A avut multe atuuri pe masă. Cât de bine le-a jucat, pentru că mă uitam ieri pe Eurobarometru, care arată că un procent destul de mare, 23% dintre români, nu mai sunt atât de convinși că traseul UE este unul bun. E un eșec.
Sunt câteva rapoarte în momentul de față care indică că situația economică în România s-a îmbunătățit considerabil în ultima perioadă și asta datorită Uniunii Europene, pentru că în momentul de față au explodat exporturile, se fac foarte multe investiții, deci este această legătură.
De aici intervine și problema pe care aș asocia-o puțin și cu situația din Marea Britanie din 2016, în care treburile merg foarte bine și atunci apare această supraîncredere și hybris-ul că poți să mergi, în fine, să realizezi chestii pe cont propriu.
Marea Britanie începe să se trezească la realitate din acea catastrofă care a însemnat Brexit-ul, din punct de vedere politic, din punct de vedere economic.
Am văzut un sondaj care arată că și suportul pentru referendum gen Brexit a scăzut considerabil.
Am văzut multe narațiuni acum câțiva ani, care se legau de investițiile Renault la Dacia. Dacia reprezintă 26% din exporturile României, 14% din PIB. E cea mai de succes investiție care există în momentul de față în România.
În același timp, nimeni nu ridica problema investițiilor rusești de la Slatina, din petrol. Deci, în timp ce toată discuția se focaliza pe cea mai de succes investiție care duce economia României în față, în același timp, în penumbră erau tot felul de investiții foarte dubioase despre care nimeni nu vorbea.
Strategiile Rusiei întotdeauna au fost de-a dezlipi, de a crea neîncredere între țările din est.
Am văzut treaba asta în studiile mele și pe țările baltice, li se spunea că era mult mai bine când era Uniunea Sovietică, că de când au ajuns în Uniunea Europeană totul merge prost.
E un euroscepticism bazat pe mai degrabă pe narațiunile Rusiei sau pe, să zic așa, impostura și felul mediocru în care instituțiile române au știut să gestioneze în ultima vreme probleme legate și de Uniunea Europeană, cum e deja celebrul dosar Schengen?
E și o combinație. Putem spune că există un declic între cetățeni și clasa politică, dar ar fi puțin exagerat. Pentru că această clasă politică este aleasă, nu este impusă, deci reprezintă o anumită reflecție a unei opinii majoritare în populația românească.
Ce înseamnă elită politică în contextul românesc? Dacă te uiți la ambițiile elitei politice destul de mediocre, ce vrea politicianul român? Cei mai mulți sunt concentrați pe chestii foarte subțiri, să obțină un loc, o casă la munte, o mașină de lux, cam aici se-ntinde orizontul de ambiție personală.
N-au nicio ambiție ideologică, pentru că dacă ne uităm la Viktor Orban în Ungaria, măcar el are această anvergură, să spun, ideologică, malefică.
România e acum într-o situație în care n-a fost niciodată ca națiune, această integrare în Occident pe care generația de la 1848 a încercat-o, dar a fost tot timpul fragmentată, stopată, suspendată din diferite motive. Acuma ai realizat integrarea, înăuntru, ce faci? Nu poți numai să stai și să ceri, trebuie să și contribui. Și atunci ai o imagine de om respectat.
Erau un studiu, în care politicieni europeni dintre cei din spațiul de decizional european, erau întrebați: pe cine ai aborda tu, dacă ai avea o problemă? Diplomații români și bulgari erau pe ultimul loc. Deci nu credeau că sunt suficienți de influenți.
Deci și asta spune ceva, ne aduce înapoi la problema de reprezentare. Atragem bani, e foarte bine, avem și PNRR. E foarte bine acest lucru, dar trebuie să mergem mai departe. Trebuie să clădim acest lucru și să venim cu niște proiecte. Sunt multe chestii pe care Uniunea Europeană le propune, le pune pe masă, dar trebuie să fim mai proactivi.
Am văzut ieri o analiză externă în presa internațională care spunea că da, România a avut multe avantaje pe masă și cu toate acestea nu a reușit să detroneze Polonia, să spun așa, din rolul de lider regional în această chestiune a războiului Rusiei în Ucraina.
Pentru că este un plafon de ambiție, sunt reflexe istorice, care s-au format în tip, greu de zguduit: stai puțin mai liniștit, nu trebuie să faci valuri, sufli în ciorbă de 10 ori ca să fii sigur că n-ai făcut o greșeală.
Lipsă de ambiție este un plafon. Cu cine te reprezinți? În Parlamentul European sunt trimiși oameni, unii sunt foarte valoroși și trebuie subliniat treaba asta, sunt oameni tineri care se mișcă bine, dar cei din generația mai veche sunt catastrofali. Nu știu să se comporte în societate, sunt arțăgoși, puși pe scandal, se prezintă și creează o imagine pentru România foarte proastă.
E ultimă întrebare, cine capitalizează totuși acest curent eurosceptic? Nu i-aș zice suveranist, deși în România, timid, așa apare un grup care se autointitulează, unul suveranist.
Sunt mai multe straturi din societatea românească, care merg pe această idee.
Unul îl reprezintă generația veche, generația naționalistă, care încă e destul de puternic ancorată în trecut, în România nu cred că s-a făcut o derusificare, o decomunizare foarte puternică, încă mai avem influențe de acest gen, un discurs de la fosta generație.
Nu vreau să insist prea mult pe discursul cu fosta Securitate, că nu toți erau în fosta Securitate, dar mentalitatea aceea de țară, care mereu a luat bătaie, a rămas. Acea mentalitate păguboasă, o vedeți și acuma pe anumite canale media, în anumite ziare și sunt oameni care reproduc această mentalitate.
România niciodată nu a fost mai bine decât e acum.
Oamenii se adună după tine în momentul în care oferi o direcție și nu ascultă de tot felul de povești și dezinformări care vin dintr-o generație veche. Ar trebui ca aceasta să mai puțin relevantă.
Când simți că merge foarte bine, atunci apare această atitudine că, în fine, s-ar putea să putea să reușim singuri, dar condițiile geopolitice se agravează, e nevoie de lider și de o mai bună reprezentare, dar și de corectarea acestor probleme de la care am început, care au efectul ăsta de a crea metastaze în sistem.