Un politician lame-duck e un politician la final de mandat, care și-a pierdut utilitatea directă și a intrat în uzură, explica analistul Radu Magdnin, într-unul dintre dialogurile cu Spotmedia.ro.
Nu ar fi un moment bun pentru România ca președintele să fi intrat deja în acest proces de uzură: pe de o parte, pentru că rămânem într-un context geopolitic dificil, pe de altă parte, pentru că ultimele resurse de putere se vor duce mai degrabă către camarilă, nu către țară.
Ceea ce se întâmplă deja.
Dosarul ministrului de Interne Bode, un plagiat dovedit fără îndoială, este, în acest moment, despre punerea resurselor de putere la dispoziția personală a celor care fac parte din rețeaua de proximitate a liderului.
Discuția despre permisivitatea academică, despre doctoratul ca bifă de statut socio-politic, o moștenire a mediocrității comuniste și a compromiterii intelectualilor autentici, despre calitatea sub-academică a tezelor de doctorat a fost demult ratată, pentru că dimensiunea fenomenului doctoratelor de parafă a fost prea mare.
Există o întreagă generație de politicieni cu doctoratul la rever și care nu și-au folosit niciodată cercetarea pentru a aduce o contribuție științifică domeniului cercetat, adică tocmai scopul tezei de doctorat.
Consecința, pe lângă titlul de doctor pus pe parafă, a fost discreditarea educației românești, îndepărtarea elitelor academice și, acolo unde acestea au rămas, marginalizarea lor. La fel ca în cazul lustrației însă, un fenomen real de anchetă și igienizare a fost ratat și acum nu-și mai are locul, pentru că efectele s-au produs deja.
Un astfel de efect este aroganța de neimaginat pentru un corp academic din orice stat democratic a ministrului român de Interne de a discredita fățiș una dintre universitățile de elită, al cărei verdict clar de plagiat nu îl recunoaște și, ca atare, rămâne nestingherit în funcție. Nestinghereala, pe care o împărtășește cu colegii de partid și de guvernare, se bazează pe două elemente:
- Analiza pe care a făcut-o partidul arată că plagiatul nu (mai) este o temă pe agenda socială. La fel ca lustrația, o rezolvare a problemei ar fi contat înainte ca pe scara puterii să se fi cocoțat cu toții.
De altminteri, campania de denigrare a Emiliei Șercan, creată în laboratorul partidului de guvernare PNL, mizează pe apatia socială pe care președintele Iohannis și guvernele lui au cultivat-o.
- Legătura simbiotică între președintele Iohannis și rețeaua de putere. Cel mai în măsură să ceară demisia/demiterea unui ministru care nu doar că a plagiat, dar a încercat să delegitimeze universitatea care i-a denunțat plagiatul ar fi fost președintele care și-a pus cele două mandate sub semnul României educate.
Totuși, chiar dacă furtul intelectual, instrumentarea unei campanii de denigrare a unui jurnalist, așa cum arată punctajul PNL publicat de Hotnews, și inacțiunea președintelui nu mai contează pentru societatea românească, victimă nu doar a crizei economice, ci și a uneia mult mai profunde, instituționale, care a creat cel mai fertil teren pentru teorii conspiraționiste și teme submediocre (care contribuie la aderența la manipulare), ele contează pe plan extern și în joc nu e doar aderarea la Schengen, pe care România a ratat-o mai degrabă din populism și oportunism prost dozat, ci și poziția României în regiune.
Așa cum scrie presa internațională, România nu a reușit să-și asume și să-și exercite un rol de lider regional, în contextul războiului din Ucraina, deși este țara cu cea mai mare graniță terestră cu Ucraina. Mai mult, România ar fi avut pe masă toate atuurile: poziția geografică, povestea de succes a evitării scenariului Dragnea, poziția vulnerabilă a Poloniei în UE, din cauza regimului politic iliberal.
România are însă un președinte aproape de final de mandat, care a ales să mai conteze doar pentru resursele politice pe care le mai poate asigura unor personaje ca ministrul Bode, nu pentru binele general.