Ministerul Educației ar avea competenta să acționeze în instanță pentru retragerea titlului de doctor al lui Lucian Bode, însă acest lucru nu este posibil practic decât în primul an de la acordarea titlului. Se poate merge pe ideea că partea de etică este o chestiune de legalitate. Dacă ai părți care nu sunt originale, automat este o chestiune de legalitate.
În 2018, când Lucian Bode și-a susținut lucrarea de doctorat, raportul antiplagiat era același, indiciile erau acolo, era suficient de viciat încât să îl pună pe doctorand să refacă teza. A fost cumva o problemă de la început până la sfârșit. Justiția parcă e un avocat al plagiatorilor. În cazuri ca acesta suntem legați de mâini, afirmă prof. univ. dr Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în exclusivitate pentru SpotMedia.ro.
Prof. Dacian Dragoș a explicat de ce primul verdict al UBB a avut un rezultat cu mult mai blând decât după a doua verificare și consideră că UBB este ținta unei campanii de defăimare.
„Presiunea a fost de la început să dăm verdictul de plagiat fără niciun fel de judecată. Să-l ardem pe rug în piața publică, dacă se poate. În acest caz, nouă ni s-a cerut să fim parțiali și subiectivi, de la început. Judecata s-a făcut pe social media și verdictul a fost dat acolo”.
ERATĂ: în prima versiune publicată a interviului din această dimineaţă s-a strecurat o eroare și anume că Ministerul Educației ar mai putea şi acum să acționeze în instanță pentru retragerea titlului de doctor al lui Lucian Bode. Acest lucru nu este posibil dacă a trecut mai mult de un an de la acordarea titlului. Eroarea a fost corectată.
Comisia de etică a UBB a stabilit că teza de doctorat a dlui Bode este profund viciată, după ce, în urmă cu numai câteva săptămâni, descoperise doar abateri minime, sub 3%. De unde această schimbare?
Noi ne pronunțăm exclusiv pe sesizări. Putem fi asemănați cu o instanță de judecată care primește o sesizare și se pronunță în limitele acelei acțiuni. Nu putem fi și procurori, și judecători în același caz. Nu putem căuta noi indicii de fraudă pe care tot noi să le dovedim, n-am mai respecta principiul prezumției de nevinovăție.
Prima dată am primit o sesizare care avea doar 4 paragrafe reclamate. Am trecut prin softul antiplagiat, care a verificat toată lucrarea în 2018, și verificarea ne-a mai dat încă pe de 3 ori atâtea paragrafe înroșite cu probleme. Deci am declarat că fiind plagiat 3% din lucrare exclusiv pe ce ni s-a sesizat și pe ce s-a descoperit din soft-ul antiplagiat.
Era ilegal, și probabil asta nu a înțeles opinia publică, să ne apucăm noi să căutăm fiecare paragraf în parte.
A doua oară am primit o sesizare mai mare, cu texte identificate, cu dovezi. Am analizat-o și am spus ce am găsit acolo. De data aceasta, nici nu mai avea rost să mai facem un procent, era foarte clar că teza este suficient viciată cât să poți trage concluzia că este plagiată. Orice procent dai, unii o să fie mulțumiți, alții nemulțumiți.
Ne-am învățat cumva lecția de prima dată, probabil nu trebuia să dăm procentul acela. Dar noi și în hotărârea primă am spus că, indiferent de procent, plagiatul este plagiat.
Ați spus că această teză a mai trecut prin softul antiplagiat în 2018. Cum de nu a fost identificată de atunci profunda viciere?
Da, raportul antiplagiat era același. Era acolo. Nu pot să răspund pentru ce s-a întâmplat în comisia de doctorat.
Indiciile erau acolo și în 2018. Trebuia mers mai departe și întrebat doctorandul ce este cu textele înroșite și să i se ceară rezolvarea problemei. Nu poate să răspundă acum Comisia de Etică pentru ce s-a întâmplat atunci.
Deci comisia de doctorat din 2018 a dat lumină verde, a propus acordarea titlului de doctor pe o teză despre care softul antiplagiat arătase că este grav viciată de plagiat?
Pe lângă ceea ce a descoperit soft-ul, prin verificarea pe care a făcut-o dna Emilia Șercan, text cu text, cuvânt cu cuvânt, s-a descoperit mult mai mult.
Deci probabil că în 2018 nu era atât de grav, dar era suficient viciat încât să îl pui să refacă și să nu mai susțină. Și câteva paragrafe dacă descopereai, tot trebuia să-i ceri doctorandului să le rezolve înainte de susținere.
Care este răspunderea comisiei de doctorat în această situație?
Asta-i problema acuma. Nici nu ar trebui să tratăm exemplul acesta ca pe unul relevant pentru universitățile din România sau pentru UBB. Orice pădure are uscăturile ei. Se poate întâmpla și într-o școală doctorală foarte bună să nu se uite bine la teză și să dea drumul la așa ceva.
Însă, de principiu, când un politician își face teza într-o universitate, probabil o mai mare atenție este necesară, pentru că este un exponent al vieții publice care sigur va fi mult mai analizat de către public decât alții.
Deci, din această perspectivă, sigur, rolul comisiilor doctorale, comisiilor de îndrumare este esențial și aici a fost cumva o problemă de la început până la sfârșit.
Dar nu este relevantă nici pentru școala doctorală, nici pentru UBB în general, cum s-a afirmat în zilele acestea. Mi se pare că asistăm la o campanie de defăimare a UBB. Cazul nu este tratat ca excepție, ci cumva ca regulă, ori este absolut nemeritat. În mod cert este o excepție.
Eu mă refeream la o problemă de sistem. După cum spunea recent și sociologul Gelu Duminică, plagiatorii au mai plătit, însă comisiile de doctorat și îndrumătorii, nu.
Este o evoluție și în direcția aceasta, probabil mai lentă. Probabil că se va ajunge și acolo în timp, așa cum s-a ajuns ca plagiatorii să plătească până la urmă sau să să li se retragă titlurile.
Deocamdată suntem în situația în care, vedeți, justiția parcă e un avocat al plagiatorilor, mai degrabă decât o instituție imparțială care să se gândească la interesul public, și pune bețe în roate tuturor organismelor care se ocupă de etică.
Suntem absolut blocați din perspectiva asta. Pentru membrii comunității academice mai există anumite sancțiuni, dar în cazuri ca acesta suntem legați de mâini și nu putem face, din păcate, nimic.
Una dintre apărările dlui Bode este că, pe de o parte, nu face parte din comunitatea academică, deci n-ați fi avut competență în privința domniei sale, iar, pe de altă parte, faptul că decizia CCR 364/2022 împiedică reanalizarea unei teze altfel decât pentru chestiuni de legalitate.
Noi facem diferența între o analiză pe calitatea științifică a lucrării, pe care noi nu am realizat-o și nici nu am putea s-o realizăm ca urmare a deciziei CCR, și o analiză pe etică, pe care noi considerăm că o putem face.
CCR a arătat ce poate să facă instanța atunci când este învestită cu o astfel de cauză, că nu poate să analizeze pe calitate lucrarea, incluzând în calitate și partea de etică.
Noi nu am emis un act administrativ de sancționare. Este doar o procedură internă de constatare a unor nereguli și sugestii, solicitări.
Nu este ceva impus, nici să alinieze teza cu standardele internaționale, nici să retragă cartea. Legal nu putem să impunem acest lucru și nici să sancționăm. Dar am considerat că aceia care citesc o teză atât de viciată să vădă acolo corecturile, în sensul de a se pune o notă: „pagina aceasta este afectată de plagiat” sau „a fost verificată de comisia cutare și s-a declarat așa”. Un fel de erate prin care cititorii din bibliotecă să fie avizați.
Nu să-și rescrie teza, este imposibil și ar fi și ilegal. Nimeni nu are posibilitatea să mai rescrie teza după ce a susținut-o. Și încă o chestiune care nu s-a înțeles: retragerea titlului se face la inițiativa ministerului și numai ulterior universitatea poate să retragă diploma, care este un act separat de titlu de doctor.
Teza nu poate fi retrasă din biblioteca UBB cât timp titlul nu e retras. Din librării am solicitat retragerea cărții vicitate.
Singurul care poate să dea o sancțiune în acest sens este Consiliul Național de Etică.
Mai poate și după decizia CCR?
Noi așa zicem. Considerăm că este legal.
Dl Bode mai susține că normele de citare din 2018 erau diferite de normele de citare după care ați evaluat acum teza. A retroactivat o normă în cazul domniei sale?
Regulile de citare erau foarte clare și în 2018, mai ales cele care duc la concluzia de plagiat clasic. Adică atunci când iei un text, îl traduci din engleză și nu pui nicio notă de subsol la paragraful respectiv. Sau când e luat cuvânt cu cuvânt din limba română, fără ghilimele, fără o parafrazare.
Sunt cazuri clasice de plagiat acoperite și de Legea 206/2004. Nu avem nicio discuție acolo și sunt suficiente încât să spunem că teza este viciată.
Restul citărilor defectuoase sunt în sensul că a atribuit textul cuiva, dar nu l-a atribuit corect. Acolo sunt discuții dacă normele erau sau nu în 2018.
După părerea noastră erau, pentru că orice teză de doctorat trebuie să aibă o contribuție proprie, personală. Acolo este o problemă de calitate a tezei, în care însă noi nu am intrat.
Strict pe etică și pe citare sunt citări defectuoase (detalii la min 14). Unele sunt în noțiunea clasică sau tipică de plagiat, restul sunt în noțiunea extinsă de plagiat. În străinătate se consideră cam totul plagiat, noi am făcut aceste diferențieri pentru corectitudine. Dar în 2018 regulile erau aceleași.
Un fost ministru al Educației, la rândul domniei sale acuzat de plagiat, spune că nu există o definiție a plagiatului validă juridică.
Definiția este clară în art 4 din Legea 206/2004.
De ce ați simțit nevoia să întăriți Comisia de Etică a UBB cu această componentă externă spectaculoasă de la Oxford și Huston?
Pentru transparență, pentru a evita alte discuții, pentru a aduce expertiza practicilor internaționale și, cumva, să fie o analiză absolut „beton”, ca să spun așa, a acestei acestei teze. Să nu putem fi contestați în niciun fel.
Din păcate, se pare că nemulțumirile tot există. Probabil, nu știu, n-avem bască sau orice am fi făcut, tot nu era bine. Există un val de nemulțumire continuă față de această situație care nu știu sincer cum se va stinge.
Ce trebuia să facem ca să o putem rezolva din perspectiva opiniei publice, atâta vreme cât mijloacele legale sunt limitate?
Doamna Șercan vă critică și vă întreabă cum poate fi corectabilă o teză profund viciată?
Cum spuneam, nu înseamnă că o rescrie. E vorba de a nota acele lucruri care nu sunt în regulă în teză, ca toată lumea să fie avizată că nu poate să aibă încredere în ea. Nu s-au așteptat explicații sau să ne întrebe ce am vrut să spunem cu chestiunea asta, ci s-a declanșat acest atac asupra UBB din nou.
Ni s-a cerut să dăm noi în judecată pentru retragerea titlului. Iar nu se înțelege că legal nu se poate. Retragerea titlului se face la cererea ministerului (care poate acţiona în instanţă doar în primul an după obţinerea titlului - n.red.), ulterior, universitatea poate să retragă diploma, dacă s-a retras titlul în instanță. Nu avem cum. Am face o ilegalitate.
Se poate încerca, de exemplu, ce văd eu ca jurist, o schimbare a jurisprudenței CCR. Adică să se meargă pe ideea că partea de etică este o chestiune de legalitate.
Originalitatea lucrării este o chestiune de legalitate, scrie în lege că lucrarea trebuie să fie originală. Dacă ai părți care nu sunt originale, automat este o chestiune de legalitate. De aceea, noi trimitem la CNATCDU și la minister hotărârea noastră.
Faptul că domnul Bode a acționat în instanță UBB cu câteva zile înainte de anunțarea rezultatului analizei l-ați resimțit ca pe o formă de presiune, ca pe o încercare de intimidare?
Nu, vă spun sincer. Am grăbit cu o zi ședința comisiei și am decis, în așa fel încât să avem timp să trecem pe la juridic, chestiuni interne. Termenul era în 17 ianuarie, știam că avem timp să finalizăm.
Până la urmă, a trimis și dânsul punctul de vedere, dar fără să răspundă punctual la chestiunile ridicate, ci doar la modul general, că nu aveam dreptul să analizăm. E precizat și în hotărâre.
Dar altfel de presiune ați resimțit, inclusiv din partea social media?
Presiunea a fost de la început să dăm verdictul de plagiat fără niciun fel de judecată. Să-l ardem pe rug în piața publică, dacă se poate. Noi nu ne permitem să facem lucrul acesta fără o analiză temeinică.
De aceea, am încasat toate criticile la prima hotărâre în care ne-am pronunțat pe ce am fost sesizați, știind că ne-am făcut datoria și că doar așa este legal. Acum am analizat tot ce am primit și concluziile sunt foarte clare.
Dar se pare că anumite lucruri sunt speculate în ideea că tot nu ne-am făcut datoria. Nu știu cum poți să acuzi UBB de politizare, în condițiile unei astfel de decizii foarte clare.
Coordonatorul tezei de doctorat a domnului Bode v-a trimis un punct de vedere?
Nu. Dânsul a cerut doar informații cu privire la comisie, cum a fost construită, ce calificări au experții externi și de ce analizăm. Că n-ar trebui să ne pronunțăm pe teza aceasta, pentru că nu este membru al comunității academice și că teza a fost analizată o dată.
Și pe urmă procedură prealabilă, la fel ca și dl Bode, pentru suspendarea hotărârii, dar la care n-am apucat să răspundem, pentru că eram încă în termen când am dat hotărârea. Avem 30 de zile pentru răspuns. Oricum s-a răspuns prin hotărâre.
Vi se pare că acest fenomen al vânătorii de plagiatori și plagiate este politizat? E o veritabilă luptă pentru integritate sau, după cum acuză unele voci, este și o luptă politică, având în vedere că vizați sunt oamenii politici?
Pe de o parte, este evident că politicienii sunt vizați în principal de aceste sesizări și investigații. Mi se pare și normal. Ei trebuie să fie un un reper pentru pentru cetățeni.
Rău este că nu se înțelege că universitățile trebuie să trateze aceste cazuri exact cum ar trata oricare altă sesizare, că noi nu putem face diferențierea, să fim mai duri cu unii decât cu alții. Trebuie să fim imparțiali și obiectivi.
Iar în acest caz, nouă ni s-a cerut să fim parțiali și subiectivi, de la început. Judecata s-a făcut pe social media și verdictul a fost dat acolo.
Cine v-a solicitat să fiți așa? Doar social media?
Da. Și în general așteptările celor care s-au exprimat pe această cauză au fost într-o anumită direcție. Orice nuanță am avut noi în verdictele noastre a fost interpretat ca încercare de a-l scuza. Nu este adevărat. În orice judecată există nuanțe.
Cei care se ocupă de acest domeniu spun că avem o problemă chiar mai gravă decât plagiatul. Calitatea foarte proastă a prea multor tezele care totuși duc la obținerea unui titlu. Cum se explică acest fenomen?
Sunt mai multe aspecte. Unul este structural, felul în care este gândit doctoratul în România. În străinătate faci doctoratul și nimic altceva. Ești foarte bine plătit, ai o bursă substanțială, nu trebuie ca în timp ce îl faci să lucrezi.
Apoi, doctoratele bune necesită muncă și atunci sigur că cei care vor să-l obțină foarte ușor nu vin la doctorat. Impactul chestiunilor cu plagiatul este deja resimțit. Interesul e scăzut. Nu se ocupă locurile bugetate. Cazurile cunoscute au făcut ca lucrurile să se mai așeze.
Conducătorii de doctorat nu sunt încurajaţi să lucreze foarte mult cu doctorandul. Este o muncă adiacentă cumva celei de predare de la licență și de la masterat, sarcinilor administrative. Toți banii merg în facultățile respective, nu la conducătorii de doctorat.
Eu, ca și conducător de doctorat, mă lupt din greu ca doctoranzii mei să aibă cotutele internaționale. E o birocrație extraordinară. Se cer tot felul de lucruri absolut aberante, să vină profesorii din străinătate să semneze olograf tot felul de hârțogărie în România, în timp ce la universitățile din străinătate este totul foarte flexibil și foarte ușor.
Sunt niște lucruri atât de de aberante încât ar dura o zi să vi le expun toate. Acolo sunt problemele până la urmă de sistem care duc la teze proaste.
La CNATCDU toată lumea face munca asta aproape benevol. Chiar dacă vezi că teza e slabă, ar trebui să stai o zi, chiar două ca să scrii motivele pentru care o respingi, adică să faci munca pe care conducătorul de doctorat o face în ani de zile. O faci din timpul tău de cercetare, predare etc.
Filtrul CNATCDU nu funcționează bine, majoritatea profesorilor de acolo preferă să dea drumul la teze așa cum sunt. Dacă faci notă discordantă și refuzi o teză, se merge în instanță și ea zice că nu este suficient motivată respingerea.
Avem cazul celebru Sebastian Bodu care a fost făcut conducător de doctorat de instanță. Ea a spus că nu avem dreptul să ne pronunțăm asupra capacității lui de a conduce doctorate și i-a dat conducere de doctorat.
De ce credeți că nu reclamă victimele, cei care sunt furați, cei care își descoperă munca furată?
De multe ori, e o coterie și în lumea universitară: eu te ajut, tu mă ajuți. E stilul nostru. Profesorul Daniel David, rectorul UBB, a explicat că suntem colectiviști față de vestici, care sunt mai mult individualiști. Își știu valoarea și pe baza valorii lor intră în comunitate.
Noi considerăm că pâra este cumva ca înainte, când se turna la Securitate. Într-o societate democratică drepturile de autor ar trebui să fie protejate.
E probabil și oprobriul comunității academice. Dacă faci un astfel de lucru sunt repercusiuni în instituția în care lucrezi.
Poate și muște pe propriile căciuli?
Și asta, și asta!