Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a avut o primă reacție după ce au fost publicate rezultatele exit-poll, care îl situează pe locul doi în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025.
Antonescu le-a mulțumit mai întâi tuturor celor care au mers la urne, precum și celor care l-au votat, apoi a subliniat că rezultatele de la exit-poll trebuie confirmate la numărarea voturilor.
„Le mulțumesc, mă simt obligat și dacă acest vot se va transforma în obligația de președinte al României, o voi duce cu gândul la speranța pusă de ei în acest vot în această zi", au fost primele cuvinte ale candidatului coaliției de guvernare.
Antonescu le-a mulțumit, de asemenea, tuturor celor care au lucrat în campania electorală a contracandidaților săi: "Democrația înseamnă o bătălie, uneori dusă ma maximum, dar e o bătălie pe idei, în care niciodată nu trebuie să uităm că suntem concetățeni, că suntem fiii aceleași țări și că la sfârșitul acestei bătălii va trebui să mergem cu toții împreună înainte."
El a spus în continuare că așteaptă ca datele de la exit poll să fie confirmate oficial.
Știu, sunt suficient de experimentat să știu, că victoria în alegeri nu este decisă de exit poll-uri. Așteptăm să numărăm fiecare vot, și atunci când fiecare vot va fi numărat și oficial numărătoarea încheiată, vom discuta despre câștigători sau despre pierzători", a declarat candidatul coaliției de guvernare.
„Încă o dată, mulțumiri tuturor celor care au votat astăzi, mulțumiri votanților mei și să sperăm că vom continua împreună în turul doi", a spus Crin Antonescu.
Duminică, 4 mai, românii au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea va avea loc pe 18 mai și vom alege locatarul Palatului Cotroceni pentru următorii cinci ani dintre primii doi clasați astăzi.
Rezultatele exit-poll la ieșirea de la urne indică un scor uriaș pentru George Simion și faptul că locul al doilea va fi decis cel mai probabil de voturile din diaspora.
Iată cele mai importante informații și evenimente din ziua votului, prezența din țară (total și pe județe), dar și din diaspora (total și pe țări), unde s-a înregistrat un comportament atipic.
În ziua votului, candidații au fost surprinși în imagini inedite, cu grimase, priviri sugestive și gesturi teatrale.
La nivel declarativ, Călin Georgescu și George Simion au mers împreună la vot, Simion a zis că a votat cu Georgescu, care a opinat că alegerile sunt o fraudă. Nicușor Dan a votat pentru mulți oameni tăcuți, cinstiți, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi, iar Elena Lasconi a votat cu credința că nicio femeie care are îndrăzneala să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică. Crin Antonescu a vorbit în engleză cu jurnaliștii străini despre „trauma" alegerilor anulate, iar Victor Ponta și-a exprimat încrederea că va fi în turul al doilea cu George Simion.