Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, afirmă că instituția a făcut publice toate informațiile pe care legea le permite despre donatorii din campania electorală a președintelui Nicușor Dan. El spune că există numeroase solicitări pentru dezvăluirea identității acestora, însă legislația actuală limitează nivelul de transparență.
„Avem foarte multe solicitări să spunem identitatea donatorilor la campania domnului Nicuşor Dan şi am făcut publice toate datele atât ne permite legea. Legea ar trebui să prevadă transparenţă totală, dar asta înseamnă că trebuie să o modificăm, legea 334 cu finanţarea”, a spus Țuțuianu, vineri, într-o conferință de presă.
Declarațiile vin în contextul controversei legate de finanțarea campaniei electorale din 2025 a actualului președinte.
AEP a sesizat Parchetul în 2025
Șeful AEP a amintit că instituția a constatat nereguli în documentația depusă pentru rambursarea cheltuielilor din campanie.
„În anul 2025, în luna aprilie, Autoritatea Electorală Permanentă a constatat mai multe nereguli în documentaţia adusă spre rambursare de candidatul la Primărie Nicuşor Dan. Şi atunci a aplicat sancţiunea, a decis să nu ramburseze anumite sume, iar Departamentul de Control a considerat că anumite fapte ar putea să îmbrace conotaţie penală, motiv pentru care dosarul de la Departamentul de Control a fost transmis Parchetului General”, a spus Țuțuianu.
El a precizat că, de când se află la conducerea instituției, procurorii nu au cerut documente suplimentare în acest caz.
„Primim cereri de documente de la parchetele care au fost sesizate pe mai multe teme şi privitor la mai multe partide şi candidaţi. Răspundem la absolut toate. (…) În acest caz de când sunt eu aici nu mi s-au cerut niciun fel de informaţii”, a afirmat șeful AEP.
Donațiile online și „splitting-ul” sumelor
Potrivit lui Țuțuianu, problema semnalată de AEP ține de modul în care au fost realizate donațiile online, unele fiind împărțite în sume mai mici, pentru a evita formalitățile notariale.
„Legea te obligă atunci când faci o donaţie să faci un act autentic când depăşeşte valoarea prevăzută de lege. (…) Cineva care vrea să facă o donaţie şi să nu meargă la notar dă astăzi 200 de lei, mâine mai dă 500, adică splitează suma. AEP a considerat că asemenea mod de lucru alterează dispoziţiile Codului Civil. Este o formă mascată de ocolire a dispoziţiilor legale şi le-a sancţionat ca atare”, a spus el.
Întrebat despre donația de 100.000 de lei făcută de sora lui Nicușor Dan în campanie, Țuțuianu a evitat să ofere detalii. El a explicat că, atâta timp cât există o sesizare penală, nu dorește să comenteze în spațiul public informații legate de anchetă.
Nicușor Dan: AEP nu a înțeles nici în 2025 donațiile online
Președintele Nicușor Dan a reacționat în urmă cu două săptămâni la reapariția subiectului în spațiul public, susținând că nu este vorba despre o informație nouă, ci despre o reluare a unei situații din aprilie 2025.
El a criticat modul în care instituțiile interpretează regulile privind finanțarea campaniilor electorale.
„Referitor la informaţia privind plângerea penală a AEP în legătură cu campania mea electorală, aceasta nu este o ştire nouă, ci preluarea unei ştiri din aprilie 2025. Chestiunea importantă nu este persoana mea, ci funcţionarea instituţiilor, care caută virgule lipsă în documente şi se fac că nu văd fapte vizibile de pe Lună”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Președintele a afirmat că situații similare au existat și în campaniile din 2016 și 2020.
„AEP nu a înţeles nici în 2025 donaţiile online, deşi şi în campaniile din 2016 şi 2020 mi-a aplicat aceleaşi amenzi, anulate ulterior de instanţă, şi a făcut aceleaşi plângeri penale, cu care nu s-a întâmplat nimic”, a spus el.
Controversele privind finanțarea campaniei din 2025
Disputa dintre AEP și Nicușor Dan a început în primăvara anului 2025, când autoritatea electorală a transmis Parchetului General o sesizare privind modul de finanțare a campaniei sale electorale.
Potrivit documentelor analizate de AEP, unele donații nu ar fi fost declarate corespunzător, iar valoarea totală a acestora ar depăși 650.000 de euro. Autoritatea a considerat că există suspiciuni privind modul de raportare a unor contribuții financiare, motiv pentru care a decis să sesizeze procurorii.
În același timp, AEP a refuzat rambursarea unei părți din cheltuielile de campanie. Nicușor Dan a primit de la stat o sumă mai mică decât cea solicitată, diferența fiind de aproximativ un milion de lei. Președintele a anunțat că va contesta decizia în instanță.
De altfel, disputa privind donațiile online nu este nouă. În campaniile electorale din 2016 și 2020, AEP a sancționat echipa lui Nicușor Dan pentru modul în care au fost colectate contribuțiile prin platforme digitale. În acele cazuri, instanțele au anulat sancțiunile aplicate de autoritate.
Ce urmează
În prezent, raportul de control al AEP și decizia privind rambursarea cheltuielilor sunt contestate de Nicușor Dan pe cale administrativă și în instanță.
Adrian Țuțuianu a declarat că președintele a depus o plângere prealabilă împotriva deciziei AEP în decembrie 2025, însă aceasta a fost respinsă. Următorul pas este o acțiune la Curtea de Apel București, unde instituția electorală nu a primit încă o citație oficială.
