Cum cred românii că trebuie să ne poziționăm între UE și SUA și ce părere au despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii - sondaj INSCOP

Cum cred românii că trebuie să ne poziționăm între UE și SUA și ce părere au despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii - sondaj INSCOP
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jumătate dintre români consideră că, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Europeană și administrația americană condusă de Donald Trump, România ar trebui să mențină un echilibru între blocul comunitar și Statele Unite, arată barometrul Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 2-6 martie 2026.

Întrebați cum ar trebui să se poziționeze România în relația cu UE și SUA, cei chestionaţi au răspuns astfel:

  • 50,4% consideră că România ar trebui să mențină un echilibru între blocul comunitar și Statele Unite.
  • 22,7% cred că România ar trebui să se alinieze mai mult poziției UE.
  • 22,1% cred că țara noastră ar trebui să întărească relația cu SUA.
poziționare Ro

Votanții PSD și PNL, femeile, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din urbanul mic și angajații din sectorul public cred într-o proporție mai mare decât restul populației că România ar trebui să mențină un echilibru între UE și SUA.

Sunt de părere că România ar trebui să se alinieze mai mult poziției UE în special: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București.

Cred că România ar trebui să întărească relația cu SUA în special: votanții AUR, bărbații, persoanele cu educație primară, locuitorii din mediul rural.

populație poziționare Ro

Întrebați despre decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a participa la Washington la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, la inițiativa președintelui SUA, Donald Trump, cei chestionați au răspuns astfel:

  • 57,8% consideră că a fost mai degrabă o decizie bună.
  • 32,7% apreciază decizia ca fiind mai degrabă proastă.
  • Ponderea non-răspunsurilor: 9,6%.
președinte Consiliul Păcii

Consideră că participarea președintelui la Consiliul pentru Pace de la Washington a fost o decizie bună în special: votanții PSD, PNL și USR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală.

Sunt de părerea contrarie mai ales: votanții AUR, persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural și angajații din sectorul privat.

populație Nicușor Dan

Metodologie: Datele au fost culese în perioada 2-6 martie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇