Consilierul prezidenţial Andrei Muraru a confirmat pentru SpotMedia.ro că este propunerea pentru postul de ambasador în SUA, funcţie rămasă vacantă după rechemarea lui George Maior de la Washington.
Informaţia referitoare la nominalizarea lui Muraru vine la trei zile după ce preşedintele l-a rechemat pe George Maior din postul de ambasador la Washington.
Procedura pentru acreditarea unui ambasador include agrementul statului în care acesta urmează să activeze şi audieri în comisiile de specialitate ale Parlamentului României.
În urma acestui aviz, preşedintele semnează scrisorile de acreditare şi decretele de acreditare.
Cine este Andrei Muraru
Andrei Muraru este născut în 1982, este absolvent al Facultăţii de Istorie (2005), licenţiat al programului de master „Românii şi Europa” (2007) şi doctor în Istorie (2011) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, arată CV-ul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziţii, de la expert-cercetător la preşedinte executiv (2012-2014).
În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României.
A fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (2014).
În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, iar din decembrie 2014 a fost numit consilier prezidenţial la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.
Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (Erasmus-Socrates, 2004-2005), New Europe College (2009-2010) şi United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011).
A beneficiat, de asemenea, de o bursă doctorală finanţată prin programul POSDRU (2008-2011) A obţinut şi o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The International Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.
A fost decorat de regele Mihai pentru contribuţia adusă la cunoaşterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) şi pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015).
Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro
- Lecția lui și despre Nicușor Dan. Decontul trădării
- Austeritate să fie, dar nu pentru toți: Un schit de pe Muntele Athos va primi, în fiecare an, aproape 1 milion de euro de la București. Ați dona pentru el?
- Clasa muncitoare de la stat merge-n paradis, cea de la privat se scufundă în abis. Sporurile și pensiile speciale au creat două Românii
- Poluare periculoasă în București. Inspectorii de mediu spun că fac controale și dau amenzi, dar în sudul Capitalei gunoaiele ard zi și noapte
- Mai fac rapelul dacă mă infectez după prima doză de vaccin? Ce spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș
- Covid-19 nu este mai periculos pentru persoanele cu astm, este concluzia după analiza datelor din 57 de studii diferite
- Londra e invadată de șobolani atrași de gunoaiele strânse în lockdown. Sunt tot mai mari și sunt 20 de milioane