PNL Ilfov l-a suspendat pe consilierul local Valentin Ene din toate funcţiile de conducere din partid, după ce a fost acuzat de o consilieră USR din Mogoşoaia că a agresat-o.
”Partidul Naţional Liberal, prin filiala Ilfov pe care o conduc, condamnă ferm orice formă de violenţă, iar valorile şi principiile liberale sunt esenţiale pentru orice membru al echipei noastre.
Ca urmare a evenimentului de ieri, domnul consilier Ene a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei. PNL Ilfov se delimitează de acest tip de comportament şi susţinem că violenţa de orice fel niciodată nu va aduce beneficii celor care au crezut în noi şi ne-au mandatat să îi reprezentăm”, se arată într-un comunicat al preşedintelui filialei, Hubert Thuma.
Thuma mai spune că ”nu tolerează ameninţările de orice natură şi comportamentele violente, pentru că astfel de comportamente nu trebuie tolerate într-un stat de drept”.
”De aceea, considerăm necesar ca toţi cei ce care se regăsesc în astfel de situaţii să apeleze la instituţiile statului. Acei politicieni care consideră că instituţiile sunt la cheremul conducătorului politic arată de fapt comportamentul acestora în funcţii publice. Am încredere că plângerea penală depusă de doamna consilier îşi va urma cursul, fiind soluţionată de organele abilitate.
Îndemn colegii din toate partidele să dea dovadă de responsabilitate, să nu amplifice, să nu generalizeze şi să nu pună etichete nefundamentate. Le cer colegilor mei să dea dovadă de calm, înţelepciune şi maturitate, şi să nu uite scopul pentru care am fost aleşi: să facem tot ce ne stă în puterea şi în priceperea noastră pentru binele ilfovenilor”, spune liderul PNL Ilfov.
Reprezentanţii USR afirmă că o consilieră locală din Mogoşoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, la o şedinţă, de către doi consilieri locali - Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP), unul dintre ei spunându-i că, "şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile".
Consiliera Ienculescu-Popovici a depus şi plângere la Poliţie.