Senat: Alegeri locale pe 27 septembrie. A fost respinsă propunerea USR cu vot în două zile, dar s-au adoptat amendamente PSD și PMP

Senat: Alegeri locale pe 27 septembrie. A fost respinsă propunerea USR cu vot în două zile, dar s-au adoptat amendamente PSD și PMP
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul a adoptat, marți, Legea privind stabilirea datei alegerilor locale pe 27 septembrie.

Proiectul legislativ a fost anterior aprobat și de Comisia Juridică a Senatului. Amendamentul USR care prevedea ca scrutinul să se desfăşoare timp de două zile a fost însă respins.

Senatul a fost primă cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

De ce a vrut USR alegeri în două zile

Parlamentarii USR au susţinut, marţi, în cadrul dezbaterilor din Senat ca alegerile locale să se organizeze în zilele de 26 şi 27 septembrie pentru a evita aglomeraţia în secţiile de votare şi pentru a respecta normele sanitare impuse de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, potrivit News.ro.

ADVERTISING

„Toate statele membre UE în care au avut loc alegeri în această perioadă delicată au optat pentru ca alegerile să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Nu şi Parlamentul României controlat încă de PSD, care contestă cu fiecare ocazie măsurile impuse de Guvern pentru limitarea răspândirii contaminării cu noul coronavirus.

Asta este încă o dovadă, după ce am aflat de la ştiri că doi deputaţi PSD au fost amendaţi pentru că au refuzat să poarte masca de protecţie în incinta unui restaurant”, a declarat George Dircă, membru în Comisia Juridică, potrivit unui comunicat al Alianței USR-PLUS.

”Votul pe parcursul mai multor zile trebuie să fie obligatoriu”

La rândul său, Andrei Lupu, membru în Biroul Naţional al PLUS, a afirmat că cetăţenii au prin Constituţie asigurat dreptul la vot şi la ocrotirea sănătăţii.

ADVERTISING

„Prin Constituţie, cetăţenilor români le este asigurat atât dreptul de vot, cât şi dreptul la ocrotirea sănătăţii. Cele două nu trebuie să se excludă reciproc, iar Guvernul şi majoritatea parlamentară sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru exercitarea lor.

Desfăşurarea alegerilor locale pe parcursul mai multor zile este soluţia optimă pentru ca cetăţenii să îşi poată alege reprezentanţii în autorităţile locale fără să se expună unui risc crescut din punct de vedere medical.

În anii trecuţi, la referendumul de revizuire a Constituţiei sau la alegerile prezidenţiale, în cazul votanţilor din Diaspora, s-a demonstrat că votul pe parcursul mai multor zile este posibil. Acum el trebuie să fie şi obligatoriu“, a subliniat Andrei Lupu, membru al Biroului Naţional PLUS.

ADVERTISING

Parlamentarii USR vor depune iar amendamentul, la Camera Deputaților

Alianţa USR-PLUS a transmis că PSD refuză să respecte normele de protejare a populaţiei, iar parlamentarii USR vor redepune amendamentul atunci când proiectul de lege va ajunge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

„Alianţa USR PLUS avertizează PSD să nu se joace cu sănătatea populaţiei pe baza unor calcule electorale meschine. Organizarea alegerilor locale timp de două zile este o soluţie pentru a proteja cetăţenii în contextul epidemiei cu noul coronavirus, dar PSD refuză să respecte normele de siguranţă şi pune astfel în pericol întreaga populaţie a României”, au transmis reprezentanţii Alianţei, într-un comunicat de presă.

Ce amendamente au fost adoptate

A fost totuși un amendament depus de PSD și PMP, care permite partidelor politice fără grupuri parlamentare în ambele Camere, precum PMP sau Pro România, să aibă reprezentanți în secțiile de votare, potrivit Mediafax.

De asemenea, senatorii au admis un amendament depus de social-democrații Șerban Nicolae și Radu Preda, potrivit căruia partidele vor putea folosi banii din subvenția de la stat pentru cheltuieli de campanie, lucru interzis în prezent de lege.

Citește și:

Alegerile locale vor avea loc în 27 septembrie. Guvernul a adoptat proiectul


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇