Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, au discutat, luni, în jur de o oră, la Palatul Victoria, în contextul în care liderul Executivului anunțase că îl așteaptă să se întoarcă în țară pentru a tranșa opinia exprimată despre încheierea războiului din Ucraina.
Niciunul dintre cei doi lideri nu a făcut declarații publice, însă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis presei câteva informații generale despre subiectele discutate.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a discutat, la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Temele abordate au vizat reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, transmite purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Amintim că ministrul Apărării a prezentat recent scenariul pe care el îl vede posibil a opri războiul. Dîncu a susținut că negocierile trebuie purtate de comunitatea internațională cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-și permit să cedeze teritorii.
„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi, mai ales, sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor.
Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta, nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbăta trecută, la Prima TV.
O replică i-a venit chiar de la Kiev, de unde președintele Volodimir Zelenski a făcut un apel „la cei care sunt supuşi manipulărilor Federaţiei Ruse” să deschidă ochii.
Ulterior, în România, de la șeful său de partid, Marcel Ciolacu, la premierul Ciucă și președintele Klaus Iohannis, liderii politici s-au delimitat de declarația lui Dîncu și au existat discuții despre o posibilă remaniere. Iar USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat să dea explicații, dar a refuzat, pe motiv că pleacă într-o vizită oficială în Georgia.
Dîncu și-a apărat însă declarațiile, spunând că au fost înțelese greșit și că totul a fost amplificat printr-o „montură useristă”.