Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că, împreună cu ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a oferit Primăriei Timişoara o soluţie pentru a rezolva situaţia furnizării apei calde şi căldurii, fiind vorba despre contractarea unui împrumut din Trezorerie. ”Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara”, a transmis premierul.
”Am găsit o soluţie, care era deja pe masă, e ordonanţa pe care am dat-o anul acesta pentru a se putea împrumuta din Trezorerie. Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara. Resursele sunt acolo, la Ministerul Finanţelor, doar am avut discuţia cu el pentru a-i arăta cum să acceseze aceşti bani”, a declarat, vineri, Florin Cîţu, care a precizat că ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a avut o discuţie în acest sens cu primarul Dominic Fritz.
”Sper să acceseze acest credit cât mai repede. Avea posibilitatea, poate nu ştia”, a explicat premierul interimar.
Potrivit acestuia, în Trezorerie sunt în prezent peste o sută de milioane de lei, bani care pot fi folosiţi de Timişoara, ulterior, dacă va fi necesar, căutându-se şi alte soluţii.
Puțin mai târziu, Fritz a scris pe Facebook că echipele municipalităţii şi cele ale Ministerului Finanţelor lucrează pentru a se concretiza contractarea unui împrumut din Trezorerie. El anunţă că, în continuare se caută soluţii şi a mulţumit ”celor care întind o mână de ajutor oraşului”.
Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a anunţat, vineri, că a reînceput furnizarea agentului termic către clienţii săi, dar că distribuitorul de gaz a întârziat livrarea cu patru-cinci ore, astfel că nu s-a reuşit punerea în funcţiune a sistemului la ora estimată, iar prioritare erau spitalele.
Astfel, noaptea trecută, pentru a treia noapte consecutiv, caloriferele celor peste 50.000 de abonaţi au fost reci.
Nicușor Dan vrea sprijin pentru subvenție, Cîțu așteaptă ceva oficial
Referitor la un posibil sprijin din partea Guvernului solicitat de către primarul general să vină cu un ajutor pentru toată ţara, dar inclusiv pentru Bucureşti, să vină cu o sumă la această subvenţie oferită de Primăria Capitalei, Cîțu a spus că încă nu a primit ceva oficial din partea lui Nicuşor Dan, însă atunci când se va întâmpla acest lucru va fi găsită o soluţie în acest sens.
„Nu am primit, oficial, de la domnul Nicuşor Dan, dar dacă este ceva official, o să vedem şi pentru domnul Nicuşor Dan o soluţie”, a afirmat Florin Cîţu, vineri la Parlament, înaintea şedinţei BEx al PNL.
Nicuşor Dan a afirmat că nu există până în prezent o subvenţionare din partea statului a consumatorilor care sunt racordaţi la sisteme centralizare, cum este cazul Capitalei. El a adăugat că speră să existe o formă de sprijin în acest sens, fie plafonare, fie un ajutor propriu-zis, bani în bugetul naţional către toţi consumatorii racordaţi la sistemele centralizate ale marilor oraşe.
Întrebat dacă speră să primească un ajutor de la Guvern, inclusiv pentru Bucureşti, primarul general a răspuns: „Da, ăsta a fost mesajul pe care l-am spus şi modul tehnic în care acest ajutor să vină poate să îmbrace mai multe forme”.
„Fie poate să fie cum este la consumatorii individuali, cu acei 25%, poate să fie pur şi simplu prin plafonarea pentru anumite tipuri de activităţi, cum este încălzirea centralizată, a preţului gazului”, a completat Nicuşor Dan.