Cîţu: Eu am desfiinţat SIIJ. Acum este rolul Parlamentului

Cîţu: Eu am desfiinţat SIIJ. Acum este rolul Parlamentului

Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi, că a cerut suspendarea şedinţei de luni a coaliţiei, întrucât nu s-a ajuns la un acord referitor la Secţia Specială.

”Este rolul Parlamentului, sub îndrumarea Ministerului Justiţiei, să vină cu cea mai bună soluţie”, a spsu Cîţu, precizând că se va găsi o soluţie.

”Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple: Eu am desfiinţat SIIJ printr-un proiect de lege aprobat în Guvern. Acum este rolul Parlamentului, sub îndrumarea Ministerului Justiţiei, să  vină cu cea mai bună soluţie, dacă există o soluţie mai bună decât ceea ce am făcut noi în Guvern”, a declarat Cîţu.

ADVERTISING

Acesta a precizat că ”UDMR şi USR au un punct diferit”.

”Eu cred că putem să găsim un element comun aici, de aceea, am cerut ca şedinţa de ieri să fie suspendată, să o amânăm şi să revenim”, a mai spus premierul, precizând că ”există un grup de lucru, de acolo ar trebui să vină cele mai bune soluţii”.

Întrebat dacă se va rupe coaliţia din cauza Secţiei Speciale, Cîţu a afirmat: ”Nici gând. Nu se rupe coaliţia, coaliţia merge mai departe, este puternică. Nu se rupe coaliţia”.

Mai multe informații despre disputa din coaliție pe tema SIIJ:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇