Cioloș spune că ar mai fi o șansă: Iohannis poate redeschide subiectul Schengen săptămâna viitoare

Cioloș spune că ar mai fi o șansă: Iohannis poate redeschide subiectul Schengen săptămâna viitoare

Aderarea României la spaţiul Schengen nu este un subiect închis, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis poate să îl redeschidă curând, punându-l pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, a afirmat, vineri, europarlamentarul Dacian Cioloş.

„Nu e uşor să întorci deciziile europene, dar mai există o şansă reală de a relua discuţia şi de a veni cu o soluţie politică, ridicând miza de la întâlnirea miniştrilor de Interne la cea a şefilor de stat sau de guvern, care pot lua decizii politice cu o viziune mai amplă.

ADVERTISING

Începând de ieri, subiectul intrării României în Schengen nu mai este doar unul care se discută naţional. Nu este o problemă a României şi a Bulgariei cu Austria, ci a devenit una europeană, cu reverberaţii în toate capitalele, în Comisia Europeană, în Parlamentul European, în familiile politice europene.

Aceste veto-uri singulare care blochează de facto Uniunea Europeană devin o problemă structurală. Nu mai este vorba despre România şi Bulgaria, ci despre solidaritate europeană în vremuri de criză şi despre respectarea tratatelor", a scris Cioloş, pe Facebook.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, totodată, "este un moment în care trebuie să continuăm să fim solidari pe o chestiune de interes naţional".

"Trebuie să depăşim orgoliile mărunte, nervii şi frustrările. Autoflagelarea nu ajută cu nimic. Nu e momentul acum să căutăm vinovaţii - o să-i căutăm la sfârşitul meciului, dar acum suntem încă pe teren.

În ceea ce mă priveşte, dacă se va lua decizia de a pune subiectul pe agenda Consiliului, sunt gata să continui orice discuţii necesare în ceea ce priveşte poziţionarea liderilor din familia noastră politică, Renew Europe.

ADVERTISING

Dintr-un moment greu, cum este ratarea intrării în Schengen după ce aşteptările românilor au fost ridicate foarte sus, se iese doar dacă se indică o nouă perspectivă şi un plan clar pentru a atinge obiectivul naţional.

Ridicarea frustrărilor la un nivel de fierbere, aţâţarea naţionalismului şi răspunsul ţâfnos ajută doar la răcorirea nervilor, nu şi la obţinerea rezultatului dorit", a transmis eurodeputatul, membru al REPER.

Dezbatere privind tratamentul incorect la votul pentru extinderea spațiului Schengen

Și europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a anunțat, vineri, că liderii celor mai mari 3 grupuri din Parlamentul Europea - PPE, socialiști și Renew - , au agreat să solicite o dezbatere privind „tratamentul incorect în cadrul procedurii de extindere a spațiului Schengen”.

Mureșan s-a declarat convins că Parlamentul European va fi unit de partea României.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇