Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că social-democrații propun în ședința de marți a coaliției să fie reduse cu 50% accizele la carburanți, ceea ce ar însemna o scădere de 1,2 lei pe litru la pompă.
„Am cerut ministrului de Finanţe o simulare despre ce înseamnă acciza la carburant şi cât este componentă din preţ. A ajuns la 7 lei la motorină, mi se pare, un preţ deja ca efect, la scumpirea energiei. Cred că o intervenţie, pe o perioadă limitată, de înjumătăţire a accizei, ar avea şi un efect benefic asupra inflaţiei”, a declarat Ciolacu, la Parlament.
"După simulările făcute de ministru, ar scădea prețul cu 1,2 lei. Pentru o perioadă, vedem cât suportă bugetul de stat. Știm foarte bine că efectul la carburanți are un efect pe linie la celelalte produse", a adăugat Ciolacu.
Preşedintele PSD a spus că va merge în coaliţie cu propunerea.
Întrebat pe subiect, liderul PNL Florin Cîțu a precizat ar ”putea-o lua în calcul, bineînţeles", dar că așteaptă să vadă și ce vor spune experții.
"Toţi avem idei, soluţii, dar e bine să fie structurate. Guvernul are toate cifrele, ştie exact cât este execuţia bugetară, ştie exact cât poate să mai întindă, în ce direcţie. Apoi, trebuie prioritizat, ce putem face cu aceşti bani. Noi spunem că trebuie investiţi. Dacă este spaţiu fiscal să reducem şi acciza la carburanţi, să facem şi alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine. (...)
Dacă oricum preţul nu scade, cererea există, s-ar putea să vedem că reducerea accizei nu se transferă într-un preţ mai scăzut. Aici e nevoie de experţi, să calculeze, să ne spună dacă se va materializa într-un preţ mai mic la pompă. M-am uitat dimineaţă pe preţul petrolului. (...) A crescut preţul barilului, urma să se vadă şi la pompă. Să vedem cum putem", a afirmat Cîţu, luni, la Senat.
Pe de altă parte, tot azi, USR a depus un proiect de lege pentru scăderea TVA la carburanți, de la 19 la 5%
Cîţu a aflat cât costă pâinea
Potrivit liderului PNL, "cheia" pentru reducerea preţurilor este ca Banca Centrală şi Ministerul Finanţelor "să lucreze împreună".
"Atât timp cât cele două instituţii lucrează împreună, vom vedea preţuri mai mici în România. Eu zic că cel mai devreme în mai-iunie să vedem o scădere a inflaţiei. Cu curaj şi ambiţie, ar trebui să revenim sub 5% spre finalul anului", a adăugat Cîţu.
Întrebat despre ultimul "plin" pe care l-a făcut, Cîţu răspuns: "Acum două weekenduri. Nu ştiu dacă am făcut plinul... de vreo trei sute de lei. Am făcut un drum până la Vâlcea şi înapoi. Cred că mai am ceva".
Iar despre cumpărăturile sale a precizat: "La cumpărături, ultima oară am cumpărat nişte paste şi nişte sos. Am luat lucruri foarte puţine. Nu iau aşa de multe lucruri deodată. A fost doar pentru o masă".
Întrebat cât costă o pâine, Cîţu a răspuns: "Doi lei".
Amintim că în august anul trecut, când era premier, Florin Cîțu nu a știut să spună cât costă o pâine, motivând că nu consumă.