Marcel Ciolacu consideră că ţara noastră are nevoie de un preşedinte de stânga, iar PSD nu va veni neapărat cu un om politic, la alegerile prezidenţiale din 2024, însă va veni cu un intelectual.
Cât despre ideea ca Maia Sandu să candideze, şeful PSD crede că „alta este realitatea”.
România are nevoie de un preşedinte de stânga
„Cred cu certitudine că România are nevoie de un preşedinte de stânga, un om care împărtăşeşte principiile, în primul rând, de stânga. Este nevoie de o schimbare după 20 de ani. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa această funcţie, cea mai înaltă funcţie din statul român”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seara, la RTV.
Liderul social-democraţilor a mai precizat că PSD nu va veni neapărat cu un om politic la prezidenţialele din anul 2024.
„Când avem discuţia despre candidaturi, tot timpul ne gândim numai la oameni politici. De data aceasta PSD nu va veni neapărat cu un om politic. Va veni în schimb cu un intelectual. Partidul va alege candidatul.
Va exista o competiţie internă, în care se va înscrie cine doreşte. Eu doresc să modific statutul, astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida”, a completat Ciolacu.
Dar Maia Sandu?
Întrebat dacă PSD şi PNL ar susţine candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din România, Ciolacu a spus că nu avut loc o discuţie între cele două partide privind sprijinirea unui candidat comun la prezidenţiale.
„Întotdeauna duceţi discuţia către anumite persoane. Vreau să vă reamintesc că şi în 2024 sunt alegeri şi pentru funcţia de preşedinte în Republica Moldova, şi mai devreme decât în România. Sunt unul dintre susţinătorii Maiei Sandu şi ai unificării României Mari”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Chestionat dacă există vreo lege care care să împiedice o candidatură a Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din România şi Republica Moldova, liderul PSD a răspuns: „Trebuie să ai dublă cetăţenie. Există şi candidaţi în România care au dublă cetăţenie sau pot avea dublă cetăţenie”.
„Avem o criză de securitate în zonă şi trebuie să fim foarte atenţi la un întreg context. Una e ceea ce ne dorim sau considerăm că e corect şi alta este realitatea. Este un scenariu de lucru. Nimeni nu o poate împiedica pe doamna Maia Sandu.
Eu o susţin cât pot de mult pe doamna Maia Sandu prin perioada şi mai dificilă prin care trece Republica Moldova, dar, de asemenea, facem parte din familii politice diferite”, a completat Ciolacu.
De altfel, întrebat despre sprijinirea unui candidat comun la prezidenţiale de către PSD şi PNL, Marcel Ciolacu a precizat că nu a avut loc nicio discuţie în acest sens.
„Nu s-a discutat acest lucru. Dacă am avut candidaţi separaţi la locale, avem la europarlamentare, este greu să discuţi despre un candidat comun la prezidenţiale.
În acest moment, nici eu, nici domnul Ciucă nu avem un duşman comun şi cred că implicarea noastră în guvernare a fost pentru a depăşi această perioadă complicată. Dacă ar fi să fie un program comun, ar trebui să fie nu pentru că are un duşman comun, ci o viziune comună.
Nu a existat nimeni în interiorul coaliţiei să vină cu o astfel de propunere. Îmi doresc mult ca România să depăşească această perioadă complicată şi nu doar România, ci întreaga Europă. Mi-aş dori în continuare o coaliţie în perioada următoare”, a mai explicat liderul social-democraţilor.