Nici nu și-a prezentat bine Marcel Ciolacu „viziunea pentru națiune”, că PSD a emis o nouă versiune a programului de guvernare, de data aceasta pur electorală.
Dacă varianta postată marți pe site-ul partidului conține un decalog al priorităților ce include sistemul de apă și canal, modernizări în infrastructura rutieră și energetică, dar și a celei din educație, sănătate și sport, miercuri a fost trimisă presei o variantă „cosmetizată” cu promisiuni imposibile și sloganuri anti-europene.
De exemplu, la punctul 7 Guvernul Ciolacu transmite că „luptăm ca românii să nu mai fie sclavii moderni ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, arată un pasaj postat de Radio Europa Liberă.
Iar la punctul 10 este promis nici mai mult, nici mai puțin decât „facturi ZERO la utilități pentru spitale, școli și grădinițe, ferme agricole și IMM-uri”.
În programul transmis miercuri se insistă și pe promisiunile privind creșterea salariului minim asumate și la audieri de Radu Oprea, promovat de PSD de la purtător de cuvânt la ministru al Economiei. Doar că Oprea a spus că la anul salariul minim net ar crește la 500 de euro iar în 2025 se dublează la 1.000 de euro, iar în program capitolul care le include este intitulat „Ținte sociale de atins până în decembrie 2024”.
Din programul electoral e scoasă orice referire la aderarea la Schengen, deși în cel asumat oficial este menționată ca obiectiv de țară de 7 ori.
Limbajul nu este singura problemă a programului electoral. Promisiunile de modernizare a drumurilor și de asigurare a pasarelelor pietonale și a spațiilor verzi sunt ilustrate cu poze din Moscova.
În plus, reabilitarea infrastructurii sportive este ilustrată cu o sală din Istanbul, Turcia, iar promisiunile pentru agricultori vin la pachet cu fotografia unui coleg de-ai lor din Portugalia.
Chiar dacă social-democrații susțin că varianta prezentată de Ciolacu marți, intitulată „Viziune pentru națiune”, este cea oficială, și ce-a de-a doua, cu titlul „O guvernare cu gândul la fiecare român”, are antetul Guvernului.
Totodată, ea a fost trimisă grupurilor PNL din Senat și Cameră miercuri dimineață, înainte de audierea miniștrilor în comisii.
Vezi aici cum s-au desfășurat audierile: Miniștrii lui Ciolacu au trecut cu brio de comisii, dar au fost gafe, scandaluri și proteste. UDMR nu votează Guvernul (Galerie foto)
La solicitarea publicației citate, Biroul de Presă al PSD a spus că cea de-a doua variantă este „comercială” și că fotografiile sunt folosite doar pentru „a susține ideile”.
„Forma de pe site-ul Camerei Deputaților este varianta oficială a programului de guvernare. Forma transmisă pe grupul de comunicare al PSD este varianta stilizată, comercială, cu fotografii și grafice care să susțină principalele idei”, se arată în răspunsul transmis Radio Europa Liberă.
Cât despre sintagma „sclavii Europei”, reprezentanții PSD spun că „se referă strict la faptul că românii au cele mai mici salarii și că Guvernul își propune să schimbe această situație”.