Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, miercuri, că a fost neconstituţională numirea lui Alexandru Stănescu în funcţia de membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„În cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că Hotărârea Parlamentului nr.49/2021 privind numirea unui membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România, este neconstituţională”, se arată într-un comunicat al CCR.
Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, a fost propus de social-democraţi ca membru în Comitetul de reglementare al ANRE. El a demisionat însă pe 3 martie din această funcţie, pe motiv că vrea să se dedice unor proiecte care îi solicită „întreaga” implicare.
Deputatul USR Cristina Prună declara, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, în plenul comun al Parlamentului, că ANRE a fost transformat „într-o afacere de familie” prin votarea fratelui lui Paul Stănescu ca membru în Comitetul de reglementare.
„Majoritatea acestui Parlament va face o mare greşeală astăzi prin votarea domnului Stănescu în funcţia de membru al Comitetului de reglementare al ANRE. (…) Stimaţi colegi din PSD, ceea ce faceţi astăzi prin această numire este că transformaţi ANRE într-o afacere de familie, pentru că ştiţi foarte bine că domnul Stănescu este fratele secretarului dumneavoastră general.
Va câştiga între 6.000 şi 8.000 de euro pe lună nemeritaţi, iar CV-ul domnului Stănescu, care a terminat mecanică agricolă şi nu este o ruşine lucrul acesta, dar problema este că nu îl califică sub nicio formă pentru această funcţie atât de importantă.
Practic, Comitetul de reglementare al ANRE, prin deciziile pe care le ia, are un impact direct în facturile pe care oamenii le plătesc la energie şi gaze naturale şi chiar şi la energia termică. Aceste decizii pe care le ia ANRE au impact şi asupra investiţiilor în sectorul energetic, care nu se mai întâmplă de ceva vreme tocmai pentru că oamenii aceştia de la ANRE au încetat să mai ia decizii în interesul pieţei. (...) Noi, USR, singurul partid care ne-am opus acestei numiri, vom ataca la CCR această numire", spunea Prună.
Ea atrăgea atenţia că Alexandru Stănescu nici măcar nu a fost audiat în Parlament, fiind doar "un simulacru de dezbatere". "Probabil de ruşine că se va face de râs nu l-aţi chemat în Parlament", susţinea Cristina Prună.