Curtea Constituțională a amânat decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor prezidențiale pentru luni, 2 decembrie, ora 17:00. Astfel, CCR se va pronunța după alegerile parlamentare, din 1 decembrie.
Potrivit unui comunicat, plenul Curţii Constituţionale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne pentru luni, ora 17:00, cererea de anulare a alegerilor formulată de Cristian Vasile Terheş.
Tot pentru luni a fost amânată şi confirmarea/validarea rezultatului alegerilor, a transmis CCR.
Vineri, 29 noiembrie, ar fi trebuit să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care ar fi trebuit să aibă loc pe 8 decembrie.
Amintim că, Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să ceară reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot, cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile prezidenţiale.
Ulterior, BEC a anunțat că a decis renumărarea voturilor pentru turul întâi de la alegerile prezidențiale până duminică la ora 22:00.
Vineri, USR a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară.
USR cere anularea deciziei BEC şi suspendarea ei până la soluţionarea cauzei.
Președintele Autoritatății Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP nu poate tipări, în momentul de față, buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru că nu e validat primul tur.
Așadar, AEP așteaptă finalizarea renumărării voturilor, iar apoi decizia luată de Curtea Constituțională.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat la Radio România Actualități că există două variante în ceea ce privește decizia CCR: validarea primului tur al alegerilor sau invalidarea lui.
În cazul în care va fi decisă invalidarea, alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2).
”Din informațiile pe care le avem, unele județe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea voturilor și să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie și de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfășoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce privește organizarea alegerilor, desfășurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet”, a declarat Toni Greblă.