Angela Merkel nu era nici proastă, nici lipsită de capacități remarcabile de conducător și totuși, s-a pus în dependență de gazul rusesc, deși după 2014, era limpede chiar și pentru ea cine este Putin. Și tocmai ea, care venea din Germania de Est și ar fi trebuit să înțeleagă foarte bine.
Cum de nu a înțeles, asta rămâne pentru mine un mister, spune scriitorul și filosoful Andrei Cornea, într-un dialog cu spotmedia.ro.
Lucrurile sunt deja destul de lămurite: omul de mult timp a avut niște ambiții, numai că nu a fost luat în serios și unii au ajuns chiar să vorbească despre al doilea Putin sau un Putin schimbat la față. De unde era un tip rezonabil, a devenit un casap. Nici pomeneală! El a anunțat de mult timp că marea catastrofă a secolului al XX-lea este prăbușirea URSS, prin asta se înțelegea prăbușirea imperiului dominat de Rusia și pierderea influenței globale pe care o avea.
Înainte de a începe agresiunea împotriva Ucrainei, căreia, sigur, Putin nu îi spune așa, Vladimir Putin a vorbit despre denazificarea Ucrainei. A părut absurd, auzit astfel în Europa. Avem de-a face cu o resemantizare, de ce a ales astfel?
Este și un element de pretext și o încercare de a se lega cumva de cel de-Al doilea Război Mondial, de lupta pe care sovieticii au dus-o împotriva Germaniei naziste și de a explica, în acest fel, prezentul prin trecut, de a resemantiza această invazie printr-un trecut glorios.
Dar ea ascundea și o dorință limpede, până la urmă spusă direct, de a distruge guvernul democratic al Ucrainei, de a impune o conducere marionetă, de la Moscova, de a face ce-au făcut sovieticii înainte, în Ungaria, în Cehoslovacia și până la urmă, în cam toate țările care au ajuns în Pactul de la Varșovia după cel de-Al doilea Război Mondial.
Are Vladimir Putin o miză istorică, știm că, îndeobște, cu cât un lider rămâne mai mult la putere, cu atât începe să creadă că are o misiune istorică. Sau, de fapt, a dorit să-și întărească un regim de putere și atât, fără ceva mesianic în joc?
De toate. Lucrurile sunt deja destul de lămurite: omul de mult timp a avut niște ambiții, numai că nu a fost luat în serios și unii au ajuns chiar să vorbească despre al doilea Putin sau un Putin schimbat la față. De unde era un tip rezonabil, a devenit un casap. Nici pomeneală! El a anunțat de mult timp că marea catastrofă a secolului al XX-lea este prăbușirea URSS, prin asta se înțelegea prăbușirea imperiului dominat de Rusia și pierderea influenței globale pe care o avea cândva Rusia.
Pentru că nu mai avea la îndemână ideologia marxist-leninistă, a început să tragă tot mai mult din vechea ideologie țaristă, a format un fel de neoțarism, ortodoxist, slavofil, cu acele combinații de așa-zis euroasianism, inspirat din Dughin și din alții, și în felul ăsta a făcut un compus din care trebuia să rezulte misiunea istorică a Rusiei de a domina vechiul spațiul dominat de URSS și mai mult decât atât, de Imperiul Țarist.
Ați formulat una dintre temele mari ale dezbaterii: Putin nu a fost luat în serios. S-au scris zeci de cărți, au fost asasinate politice la Moscova. Și totuși, nu a fost luat în serios. De ce?
Nu a fost luat în serios de către decidenții importanți, pentru că altfel au scris mulți. A fost ce s-a întâmplat și cu URSS multă vreme, în pofida unor indicii destul de clare, erau încă foarte mulți care le acordau circumstanțe atenuante și scutiri.
Cred că sunt mai multe cauze complementare.
În primul rând, Putin a știut bine să se ascundă, trebuie să o recunoaștem. El a aplicat metoda lui Machiavelli, a fost când bun, când rău, cum trebuie să fie conducătorul. Acum e leu, dar a fost mult timp vulpe, a știut să facă o propagandă iscusită, a câștigat cercuri conservatoare în Europa și în SUA.
Pe urmă a făcut afaceri și acesta este un element esențial, vedem și acum cât de grea este desprinderea de Rusia. Este o țară care produce o cantitate mare din hidrocarburile lumii, în plus metale, metale rare, cereale. ȘI, în plus, este o piață de desfacere foarte importantă, pentru că Germania nu este doar importatoare de materii prime, ci a fost exportatoare pe o mare piață, care e piața rusă.
Până la urmă, capitalismul pe care îl prețuim are și defecte, este amoral. Nu imoral, ci amoral. Dacă are posibilitatea să se extindă, să facă afaceri bune și un profit onest, îl face, nu se uită să vadă dacă respectivul e om cinstit sau nu, dacă își chinuie nevasta sau copiii. Negustorul vinde și cumpără.
Mai apoi, mă tem că au fost foarte mulți oameni care au fost câștigați prin influența Rusiei. Se vorbește despre cazul lui Schroeder, cancelarul german, sau Viktor Orban sau Marine Le Pen, care aspiră iar la președinția Franței. Asta din diferite motive: fie că au asemănări idelogice, fie că trebuie să primească susținere de undeva.
Și, în fine, mai sunt idioții utili, oameni care nu-s lămuriți, care cad ușor pradă manipulării.
Pe mine însă mă miră personalități importante ale ultimelor decenii, în primul rând mă gândesc la Angela Merkel. Angela Merkel nu era nici proastă, nici lipsită de capacități remarcabile de conducător, și totuși s-a pus în dependență de gazul rusesc, deși după 2014, era limpede chiar și pentru ea cine este Putin. Și tocmai ea, care venea din Germania de Est și ar fi trebuit să înțeleagă foarte bine.
Cum de nu a înțeles, asta rămâne pentru mine un mister.
Acum nu mai poate nimeni să spună că nu știe ce se întâmplă. Dar iată că avem exemplul Ungariei, care nu se aliniază politicilor UE în privința lui Putin.
Aici este ceva lipsit total de etică. Sunt și niște considerente de putere, când ai mers pe o anumită linie foarte multă vreme, e greu să o schimbi și să justifici schimbarea.
Orban a pățit ce a pățit Putin, la alt nivel, adică a stat prea mult la putere, s-a înconjurat de o lume a lui de acoliți, a reușit să manevreze opinia publică, deține un control foarte puternic asupra Ungariei și a reușit să câștige iar.
O altă temă despre care se vorbește, chiar cu reproș, este cea a societății ruse. De ce rușii îl îngăduie de atâta vreme pe Putin și nu se revoltă. Sigur, Rusia este un stat totalitar acum.
Absolut, acum este un stat totalitar. Până acum o lună, două, era încă un stat autoritar, o variantă mai blândă, în care există o anumită societate civilă, o opoziție, chiar dacă nu solidă. Acum e stat totalitar, în toată puterea cuvântului, ba chiar un stat polițienesc, ba chiar cine spune ce nu trebuie și anumite cuvinte nu se pot pronunța, face pușcărie. Iar cei care fac reproș rușilor ar face bine să se gândească ei înșiși ce ar face în această situație.
În timpul comunismului, nu mișca prea multă lume nici în România, nici în alte țări, cu excepții importante și de-abia atunci când regimurile au început să se înmoaie puțin. În timpul lui Stalin nu exista opoziție, chiar cei care erau staliniști erau trimiși în Gulag. Să ne fie clar: acum Rusia este un stat totalitar. Vor exista diverse tipuri de rezistență.
Pe mine mă surprinde că unii mai dau sondaje de opinie, despre ce cred rușii. Ce rost mai au? Cine ar fi dispus să răspundă, știind că poate să-l pândească un polițist după colț?
Și mai e și marea campanie de propagandă din interiorul Rusiei, de atâția ani.
Eu sunt convins că în mare parte rușii din clasa de mijloc, care trăiesc în mediul urban, încep să înțeleagă foarte bine că e ceva putred în acest război. Ei știu să citească printre rânduri și vechea obișnuință de a citi printre rânduri se dezvoltă.
Numai cu distrugerea crucișătorului Moskva au fost niște contradicții, din care orice rus inteligent își dădea seama.
Ați amintit despre partea ideologică a regimului Putin, din care Biserica ortodoxă rusă este parte. Cum evaluați pozițiile patriarhului Kiril?
E întristător ce se întâmplă, dar iarăși, nu e o noutate. Din păcate, în regimurile comuniste, bisericile ortodoxe în special au fost îngenuncheate destul de ușor. Culmea este că Biserica Rusă, la începutul regimului comunist, după Revoluția din 1917, a avut o perioadă de rezistență. Chiar această rezistență a motivat niște persecuții teribile.
Culmea e că regimul comunist a făcut niște reparații, dar numai aparente. A restaurat Patriarhia, care fusese desființată de Petru I, care a desființat vechea Patriarhie a Rusiei și a înlocuit-o cu un fel de consistoriu de tip protestant, care era condus de niște funcționari. Biserica era absolut subordonată statului. Nu știu de ce nu ar face Putin la fel.
V-a surprins ceva la Ucraina?
Da, sigur.Toată lumea a fost surprinsă, eu cred că chiar și serviciile occidentale au fost surprinse de rezistența militară și politică pe care au arătat-o ucrainenii, de abilitatea cu care au știut să lupte împotriva unor forțe evident superioare. Bineînțeles, toată lumea a fost cucerită de președintele Zelenski, care și-a intrat într-un rol în mod extraordinar.
Toate astea au fost suprinzătoare, imprevizibile. Calculul rușilor era simplu și mă tem că și occidentalii cam credeau că Ucraina va rezista trei, patru zile, poate cinci, poate o săptămână în cel mai bun caz, după care rușii vor ocupa Kievul, pe sistemul Afganistanului, vor pune un guvern marionetă, care va obține un fel de autonomie limitată și care va declara că dorește susținerea marii Rusii.
Culmea e că rezistență a fost și în vest, și în est, dar mai ales în sud, în zonele rusofone.
Ucraina și-a format o națiune, din 2014 încoace.
S-a format ca o națiune și una dintre componentele etnice este componenta rusă, care e dominantă în orașe ca Harkiv, Mariupol și chiar în Kiev, în mod tradițional, majoritatea populației era rusofonă. Acum vorbesc mai mult ucraineana, dar clasa de mijloc vorbea rusă.
Reacția lor a fost cu totul suprinzătoare în primul rând pentru ruși.
Se vorbește în acest context despre o revalorizare a naționalismului, care îndeobște în ultimele decenii are conotații negative.
Naționalismul e o problemă veche, printre ideologii, este cea mai complicată de tratat, pentru că are aceste părți pozitive și negative, e ca Ianus cu două fețe. Fără el, astfel de situații ar fi fost imediat lichidate.
Interesant e că nici liberalismul nu a știut să integreze naționalismul, nu au știut nici curentele socialiste și marxiste au ignorat complet naționalismul și l-au subestimat. Naționalismul are această proprietate, că se creează prin ricoșeu, prin reverberație. Când un popor este ultranaționalist și îl atacă pe un altul, celălalt îi replică tot printr-un puseu naționalist.
Oamenii se strâng în jurul națiunii. Sigur că pentru Putin, națiunea înseamnă altceva, e un fel de eternitate, de moștenire genetică. În realitate, națiunea este un fel de comunitate imaginată.
Și care se bazează pe o apartenență voluntară.
S-a văzut asta în fosta Iugoslavie, unde nu a existat o națiune iugoslavă, în pofida încercărilor de-a o face. În schimb, a reapărut o națiune sârbă, una croată.
Și îi vedem acum pe civilii ucraineni dând interviuri în rusă și spunând ce orori au făcut rușii. Există un element de război civil în acest război, pe care Putin nu l-a putut concepe, un război chipurile de eliberare a rușilor devine un război în care rusofonii luptă chiar împotriva eliberatorilor.