Bolojan nu-și retrage comparația cu șobolanii din cămară: Nu regret. E un exemplu pe înțelesul oamenilor

Bolojan nu-și retrage comparația cu șobolanii din cămară: Nu regret. E un exemplu pe înțelesul oamenilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan spune că nu regretă folosirea termenului „șobolani”, după controversa declanșată de declarațiile sale despre risipa din sistemul public și „cămara statului”.

Șeful Executivului susține că a fost vorba despre o metaforă menită să explice, simplu, cum sunt pierdute resursele publice.

Declarația vine după ce afirmațiile sale de săptămâna trecută au stârnit reacții politice, inclusiv din partea PSD, care i-a cerut să probeze acuzațiile.

ADVERTISING

„Oricât ai duce în cămară, familia nu beneficiază”

Întrebat la Europa FM dacă regretă formularea, Bolojan a respins ideea și a explicat comparația.

„Nu regret, pentru că acest exemplu se referă la un lucru care e pe înțelesul oamenilor. În condițiile în care ai niște bunuri perisabile sau consumabile într-o cămară, pe care le-ai muncit din greu și ți se distrug, îți dai seama că oricât ai duce în cămara aia, familia ta nu are acele beneficii”, a spus premierul.

El a extins analogia la nivelul statului, subliniind că o țară nu poate cheltui pe termen lung mai mult decât produce.

ADVERTISING

Premierul a insistat că soluția este reducerea cheltuielilor și limitarea presiunii fiscale asupra cetățenilor.

„Trebuie înțeles că o țară, o comunitate, o familie nu poate cheltui mult timp mai mult decât își poate permite. Ca să avem un stat pentru cetățeni și nu cetățeni pentru un stat, trebuie să le luăm sub formă de impozite cât mai puțin posibil și să reducem cheltuielile de funcționare la maximum, ca să ne rămână resurse pentru serviciile publice”, a arătat Ilie Bolojan.

ADVERTISING

„Asta e singura soluție”: tăieri și administrație eficientă

Șeful Guvernului spune că reforma statului presupune eliminarea posturilor inutile și o administrare corectă a banilor publici.

„Putem face asta dacă avem o administrație eficientă, dacă oamenii care sunt în plus nu mai sunt acolo, dacă nu ne batem joc de banii publici și dacă administrăm lucrurile corect și transparent. Asta e singura soluție. Nu se poate altfel”, a punctat premierul.

Disputa politică

Declarațiile lui Bolojan vin în continuarea unui schimb de replici cu lideri PSD, după ce premierul a spus că, atunci când „a deschis cămara statului”, a găsit „șobolani care rod proviziile”.

Din partea social-democraților, Sorin Grindeanu i-a cerut premierului să meargă mai departe decât metaforele și să sesizeze instituțiile competente. Grindeanu a întrebat câte plângeri au fost depuse la DNA, sugerând că nu este suficientă construirea unei imagini publice fără acțiuni concrete.

Bolojan a revenit și a precizat că nu a vizat persoane anume, ci fenomenul de risipă și folosirea ineficientă a banilor publici. Premierul a explicat că devalizarea bugetului poate fi înțeleasă prin exemplul dat, în care resursele sunt consumate fără ca beneficiile să ajungă la cei care contribuie la ele.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri