Preşedintele american Joe Biden a dat vina pe angajaţii care trebuiau să facă ordine în birourile sale, în scandalul privind documentele confidenţiale care au fost găsite în diverse locuri frecventate de liderul democrat.
”Ceea ce s-a întâmplat este că, atunci când mi-au împachetat lucrurile din birou pentru a mi le transfera, nu au făcut treaba aşa cum trebuie pentru a se asigura că au trecut în revistă toate documentele existente”, a declarat Biden, într-un interviu la postul PBS.
Scandalul documentelor confidenţiale, care a izbucnit în ianuarie când s-a aflat că avocaţii lui Biden au descoperit – şi au predat Departamentului Justiţiei – arhive confidenţiale din perioada în care actualul locatar de la Casa Albă a fost vicepreşedinte, l-a pus pe preşedintele american într-o postură neplăcută, transmite EFE.
De atunci, oficialii americani au anunţat în mai multe rânduri descoperirea de noi documente.
La 12 ianuarie, procurorul general Merrick Garland a anunţat numirea unui procuror special, conservatorul Robert Hur, care să studieze toate documentele confidenţiale descoperite.
Până în prezent, au fost găsite documente confidenţiale în două birouri frecventate de Biden şi la locuinţa sa din Wilmington (statul Delaware), dar nu şi în casa acestuia din Rehoboth, din acelaşi stat, unde FBI a efectuat o percheziţie săptămâna trecută.
Cazul a atras comparaţii cu percheziţiile făcute la reşedinţa Mar-a-Lago (statul Florida) a fostului preşedinte Donald Trump (2017-2021), cu toate că în această situaţie FBI s-a văzut nevoit să percheziţioneze locuinţa, deoarece Trump refuzase să coopereze cu anchetatorii.
În cazul lui Biden, însuşi preşedintele democrat a fost cel care a invitat FBI să-i percheziţioneze locuinţa, după cum a confirmat în interviul cu PBS, iar Casa Albă a insistat în câteva rânduri că liderul american cooperează în totalitate cu anchetatorii.
Potrivit legii în vigoare în SUA, toate arhivele unei administraţii trebuie predate Arhivelor Naţionale, responsabile cu păstrarea documentelor prezidenţiale.
Biden dă vina pe angajați în scandalul privind documentele confidențiale
ADVERTISING