Documentele secrete găsite în biroul privat al lui Biden erau despre Ucraina, Iran și Marea Britanie

Documentele secrete găsite în biroul privat al lui Biden erau despre Ucraina, Iran și Marea Britanie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Printre documentele din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte, descoperite în toamna anului trecut într-un birou privat al actualului şef al Casei Albe, se numără 10 materiale clasificate, inclusiv note şi rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran şi Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă care cunoaşte acest subiect.

Procurorul general Merrick Garland a primit un raport preliminar după ancheta asupra acestor documente, iar acum trebuie să decidă cum să procedeze în continuare, inclusiv dacă este cazul să deschidă o anchetă penală, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine.

ADVERTISING

John Lausch Jr, procurorul din Chicago căruia Garland i-a încredinţat investigaţia, a discutat cu procurorul general de mai multe ori şi i-a oferit informaţiile necesare. 

Documentele clasificate găsite în biroul privat al lui Biden sunt datate între 2013 şi 2016, din perioada în care era vicepreşedinte. Ele au fost găsite în trei sau patru cutii ce conţineau şi documente neclasificate, dar care intră sub incidenţa Legii privind documentele prezidenţiale.

Marea majoritate a hârtiilor din biroul privat al lui Biden erau documente personale ale familiei Biden, inclusiv materiale despre aranjamentele legate de funeraliile lui Beau Biden, fiul decedat al lui Joe Biden, şi scrisori de condoleanţe, a declarat sursa pentru CNN.

ADVERTISING

Nu este clar dacă cutiile cu documente clasificate conţineau şi materiale personale, menţionează CNN.

Cum au fost descoperite documentele

Procurorul general Merrick Garland - funcţie ce în Statele Unite echivalează cu rangul de ministru al Justiţiei - l-a desemnat pe procurorul general al SUA din Chicago, statul Illinois, numit în funcţie în timpul administraţiei Trump, să investigheze această chestiune. Garland a luat această decizie după ce a primit o sesizare din partea Administraţiei Naţionale a Arhivelor şi Înregistrărilor (NARA).

ADVERTISING

Documentele din biroul privat al lui Biden au fost descoperite în data de 2 noiembrie 2022, cu doar şase zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, dar chestiunea a devenit publică abia luni, 9 ianuarie, în urma unor scurgeri către presă.

S-a întâmplat în timp ce un avocat personal al lui Biden fusese însărcinat să închidă biroul situat în centrul Washingtonului, pe care Biden îl folosea în cadrul activităţilor sale desfăşurate pentru Universitatea din Pennsylvania.

Avocatul a observat un dosar pe care era scris "personal", a deschis plicul şi a observat că înăuntru se aflau documente clasificate. Avocatul a închis plicul şi a sunat la NARA, a precizat sursa CNN.

După ce a luat legătura cu NARA, echipa lui Biden a predat, din precauţie, mai multe cutii, chiar dacă multe dintre acestea conţineau materiale personale, a precizat sursa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇