Biden a discutat la telefon cu Erdogan: Va mai recunoaşte oficial genocidul armean?

Biden a discutat la telefon cu Erdogan: Va mai recunoaşte oficial genocidul armean?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o convorbire cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat Casa Albă, în ajunul recunoaşterii aşteptate a genocidului armean de către Statele Unite, relatează AFP.

Preşedintele SUA şi-a exprimat dorinţa de a construi o ”relaţie bilaterală constructivă”, a indicat Casa Albă într-un scurt comunicat care nu menţionează posibilitatea acestei recunoaşteri care provoacă nemulţumirea Ankarei.

Genocidul armean, recunoscut de peste 20 de ţări şi numeroşi istorici, este contestat de Turcia.

ADVERTISING

Preşedintele american Joe Biden va recunoaşte oficial genocidul armean în această săptămână cu riscul deteriorării relaţiilor cu Turcia, a scris miercuri presa americană, notează AFP.

Un anunţ în acest sens din partea liderului democrat de la Casa Albă ar urma să fie făcut pe 24 aprilie, dată ce marchează începutul masacrelor armenilor de către Imperiul Otoman în 1915, în timpul Primului Război Mondial, potrivit New York Times şi Wall Street Journal.

Dacă aceste informaţii se confirmă, Joe Biden va fi primul preşedinte american care va face acest lucru.

ADVERTISING

Preşedintele SUA ar putea totuşi să se răzgândească între timp în legătură cu această decizie ultra-sensibilă, potrivit celor două ziare.

"În ceea ce priveşte genocidul armean, vă puteţi aştepta la un anunţ mâine", a declarat vineri adjuncta purtătorului de cuvânt al diplomaţiei americane Jalina Porter, fără să facă alte precizări.

Află mai multe informații relevante despre deciziile luate de noul președinte al SUA:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇