Președintele își joacă ultimul rest de credibilitate. Vătămat grav de risipa sa de decizii eronate ce-au iscat criza, Iohannis ar trebui să știe că Cioloș e una din ultimele două săgeți din tolba creditului său politic.
În timp ce surpriza iscată de „lebăda neagră” a președintelui Iohannis, cum ar putea fi calificată uimitoarea desemnare, ca premier, a lui Dacian Cioloș, face loc scepticismului, baletul politic lansat astfel e tot mai greu de urmărit și înțeles pentru românii care se confruntă dureros cu criza.
Conform eseistului Nassim Taleb, "lebăda neagră" e un eveniment izolat, ivit de dincolo de orizontul așteptărilor uzuale, cu un impact uriaș, căruia i se atribuie, post-factum, o falsă predictibilitate.
Divorțul dintre fapte și vorbe, mesaje și percepția lor
La fel de uimitoare a părut desemnarea ca premier, în plină criză politică și guvernamentală, cu un număr record de morți în pandemie și cu terifianta experiență a exploziei prețurilor energetice în prag de iarnă, a liderului unui partid situat pe locul trei în Parlament și masiv vituperat, în prealabil, pentru părăsirea coaliției, de către președinte, premier și oamenii lor din PNL.
Chiar și după actul desemnării, facțiunea Cîțu a continuat să împingă formațiunea premierului desemnat spre o coaliție cu AUR și PSD, ca pentru a adeveri acuzele neacoperite ale președintelui și premierului, că USR PLUS ar fi încheiat o alianță cu adversarii politici de la extremele spectrului politic.
Toate acestea iscă o tot mai amplă perplexitate. Se cască astfel și mai adânc o mai veche prăpastie între fapte și vorbele politicienilor, între promisiunile, programele, mesajele și intențiile lor, între logică și fracturarea ei, între partide, actori politici relevanți și percepția lor.
Rodica Culcer, un analist politic cu experiență, a concretizat o parte a problemei evidențiind "fractura logică a PNL", care a "tot repetat că vrea să refacă coaliția cu USR și UDMR, dar când USR (a propus) refacerea ei, PNL i-a trimis la PSD și AUR. Așadar, cum dorește PNL sa refacă coaliția?"
Parte din problemele noastre cognitive cu lebedele negre, afirmă Taleb, e că suntem programați să ne concentrăm pe chestiuni specifice, nu pe generalități, pe ceea ce știm, nu pe ce ignorăm, ratând șanse și oportunități de a ne elibera din sertare și de etichete, de a ne lărgi orizontul, de a-i răsplăti pe cei capabili să-și imagineze ceea ce pare imposibil. E vorba de o "încremenire în proiect".
Ea e și sursa nepotrivirii "coregrafice" implicând un potențial impact major asupra "baletului" de pe scena politică românească, generată de divorțul dintre personaje, mesaje și percepția lor.
Cel mai relevant actor politic al momentului, șeful statului, Klaus Iohannis, pare de pildă să ignore contextul și dinamica reală a evenimentelor pe care le-a declanșat prin declarații și decizii, de când a devenit președinte-jucător, precum și efectul lor asupra celorlalți actori politici și ai națiunii.
Ca atare, el riscă să rateze și semnificația eșecurilor și consecințelor ce se prefigurează la orizont în urma incapacității probabile a lui Dacian Cioloș de a coagula o majoritate parlamentară solidă, rămânând orb la pericolul "lebedei negre" a președinției sale: suspendarea șefului statului și primejdia demolării democrației, prin ascensiunea și reaccesul la putere ale extremismului.
Seria de greșeli decredibilizatoare, prefigurând riscul erorii fatale
N-ar fi prima sa eroare. Într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţeau la New York la Adunarea Generală a ONU, președintele României a prevăzut, în septembrie, că actuala criză politică "se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS".
Iohannis a mai greșit, tot atunci, arătându-se încredințat că nu va urma o "demitere a Guvernului după cele două congrese (ale PNL și USR), iar premierul...va conduce Executivul până la următoarele alegeri...neexistând motive să fie demis".
Moțiunea de cenzură i-a invalidat brutal aprecierile și predicțiile, devoalându-i calculele politice, pe care adepții săi, tot mai puțini, le consideră demne de o "inteligență tactică șahistă", ca fiind bazate în realitate nu atât pe o gândire rațională, ținând cont de realități, cât pe una deziderativă, pe nădejdi pioase.
Toate acestea i-au ciobit credibilitatea progresiv. Cu efecte nu mai puțin serioase asupra credibilității sale ca președinte chibzuit și interesat de stabilitatea țării și a guvernării ei se dovediseră anterior atitudinile lui binevoitoare față de măsurile vexându-i pe partenerii de coaliție ai premierului, considerat a fi protejatul său, ca și față de posibilele consecințe ale politicii lui Cîțu.
Apoi, nu reușise să estimeze corect reacțiile USR la aceste politici, subestimase fatal pericolul colaborării punctuale în Parlament pentru debarcarea Guvernului și nu prevăzuse ecourile critice stârnite în presă de ansamblul greșelilor sale, distrugându-i imaginea de bun strateg.
Președintele și factorul penelist
În plus, ingerințele sale repetate în competiția internă din PNL l-au prefăcut pe Iohannis în șeful de facto al naţional-liberalilor.
Această metamorfoză i-a prejudiciat rolul constituțional de arbitru imparțial și l-a transformat în ochii unei părți a clasei politice și a electoratului în factorul decisiv al scindării formațiunii de odinioară a Brătienilor și al procesului punerii pe butuci a guvernării.
Cu ea aruncată în aer și cu un PNL în criză și tot mai impopular, în sondaje, și scindat aparent iremediabil, mulți români și-au investit speranțele de mai bine în "mintea de pe urmă" a președintelui, manifestată în desemnarea lui Cioloș ca lider al unei virtuale alianțe guvernamentale de centru-dreapta.
Or, date fiind semnalele din interiorul PNL, această refacere a coaliției pare utopică, iar frumosul vis Cioloș pe cale de a se destrăma.
Ce nu pare a înțelege, dacă-l spulberă, președintele - care l-a generat spre satisfacția unora din susținătorii săi care-l consideră o manevră genială, căci îl delestează de răspundere și pe șeful statului, și facțiunea Cîțu din PNL - este că, odată cu destrămarea visului Cioloș, își joacă și Iohannis ultimul rest de credibilitate.
Căci un atare eșec ar reactualiza toate reproșurile generate de Iohannis ca președinte-jucător. Nu-l vor ierta nici comentariatul, nici românii, care sunt de părere în proporție de aproape nouă din zece că țara merge într-o direcție greșită, un verdict crunt pentru un președinte-jucător.
Decontul probabil
Se va reitera că, vătămat grav de incapacitatea sa de a-și recunoaște greșelile, de a se lăsa sfătuit de bine și de consecutiva risipă de decizii eronate pe care le-a adoptat, iscând criza, Iohannis ar fi trebuit să știe că Cioloș e una din ultimele două săgeți din tolba creditului său politic.
Și pare cert că tot el va deconta, până la urmă, orice nou eșec de restabilizare a României, dacă își irosește șansele.
De pildă, dacă va fi tras săgeata Cioloș în văzduh, pentru a-și da timp să pregătească un "USL 2.0" cu PSD, așa cum reiese din semnalele lansate din interiorul PNL, care exclud varianta acceptării lui Cioloș de către facțiunea Cîțu. Care e percepută ca facțiunea Iohannis. Care e perceput ca șeful de facto al PNL.
Or, dacă președintele ar irosi-o apoi și pe ultima din tolbă, desemnarea unui penelist acceptabil, apt să soluționeze ce pare cvadratura cercului, în speță refacerea unității PNL și a majorității de centru-dreapta cu USR și UDMR, după naufragiul ca premier desemnat al lui Cioloș, ar urma prelungirea sine die a instabilității și crizelor.
Asupra cui s-ar revărsa furia generată de ele?
De "numărul imens de morți din valul 4... 100% cauza eșecului a guvernării, a ambițiilor lui Florin Cîțu de a deveni șeful PNL și a impasibilității președintelui Iohannis, mult mai preocupat de cine va conduce PNL-ul decât de catastrofa medicală care se prefigura încă din vară”, estima, încă de marți, jurnalista Emilia Șercan.
Cu mânia generală de după dispariția din prim plan a unui Dacian Cioloș eșuat în Parlament s-ar confrunta, probabil, cel mai relevant actor politic rămas în scenă, cel care, și în percepția populară, ar fi cotat ca principalul vinovat al perpetuării crizelor.
Din care măcar cea politică ar fi putut fi evitată lesnicios printr-un simplu pas în spate al protejatului său, Cîțu, și un cuvânt prezidențial cu greutate, determinând PNL să se auto-extragă, ca Münchhausen, din marasm și să se împace cu USR.
Promovarea suspendării, ideea eliminării președintelui de pe scena politică, un soi de "lebădă neagră" pentru Palatul Cotroceni, ar căpăta forță de atracție și ar dărui, eventual, partidelor o popularitate atât de amplă, încât ar putea antrena inevitabilitatea transpunerii ei.
Ce hram poartă, în aceste condiții, decizia lui Cioloș și a USR de a-și asuma, fără șanse reale, răspunderea guvernării?
Li se va reproșa și lor participarea la un balet nedemn, la un politicianist joc de imagine și la machiaverlâcul unei manevre menite să probeze maximă responsabilitate, în condițiile în care cleptocrații îi tot acuză pe fostul premier Cioloș și USR-ul de a "lăsa țara la greu".
Acesta pare a fi substratul primordial al noii versiuni politice de "cronică a unei morți anunțate", al "cacealmalei" desemnării lui Cioloș ca premier, după cum a numit-o fostul premier și lider al PNL, Ludovic Orban.
Care, înaintea demisiei sale de la șefia Camerei Deputaților, o promisiune onorată întărindu-i credibilitatea într-o scenă politică a făgăduielilor nerespectate și, spre a-l parafraza pe demisionarul "agent de influenţă" Lazăr Neacșu, a securiștilor care "știu că va câștiga PSD", a deplâns nesocotirea "principiului loialității constituționale", ce reclamă trimiterea în arenă a unui parlamentar cu șanse.
Or, și aici e plauzibil ca astuția socotelii de la Cotroceni să nu se potrivescă defel cu dansatorii din târg.
Căci nu e exclusă altă mutație în percepții. De pildă ca, în ciuda bețelor puse de sistem în calea lui, popularitatea USR-ului să ia rapid proporții, hrănită de imaginea unui Cioloș dansator flexibil, dar competent, cinstit, serios și ideal ca lider politic pe timp de criză, fiindcă se arată echilibrat și sobru în tot ce face
Totodată, în conformitate cu tendința simplificatoare, semnalată de Taleb, mulți vor afirma ceva mai puțin delicat decât filosoful Ioan Stanomir, că, pentru "eşecul statului român", de care "a vorbit, olimpian, preşedintele republicii..., şeful statului e unul dintre principalii responsabili".
Petre M. Iancu