Avem trei scenarii pentru Schengen

Avem trei scenarii pentru Schengen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă, vineri, după discuţia cu comisarul european desemnat pentru Afaceri Interne, austriacul Magnus Brunner, că am intrat în linie dreaptă în privinţa aderării complete la spaţiul Schengen.

Victor Negrescu arată că în prezent există trei scenarii de lucru:

1. Decizia rapidă. Până la finalul mandatului actualei Comisii Europene, mai exact 1 decembrie, se adoptă la nivel tehnic o decizie privind intrarea completă a României în zona de liberă circulaţie.

2. Varianta moderată. Se aşteaptă noua Comisie Europeană şi se aprobă în marja Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, sau poate chiar în cadrul reuniunii ministeriale, o decizie în această privinţă.

ADVERTISING

3. Scenariul pe termen lung. Decizia este amânată din cauza situaţiei politice din Bulgaria, a presiunii partidelor populiste din anumite state membre sau invocându-se apariţia unor evenimente de securitate neprevăzute.

Mă bucur că am continuat să punem presiune pentru atingerea acestui obiectiv, chiar şi atunci când am fost criticaţi pentru că am menţinut acest subiect sus pe agenda europeană. Jocurile nu sunt închise. La fel ca premierul Marcel Ciolacu, sunt încrezător însă că România va deveni membră a spaţiului Schengen pe cale terestră”, scrie europarlamentarul PSD pe Facebook.

ADVERTISING

”Miniştrii liberali de Interne şi Externe continuă negocierile pentru aderarea la Schengen. Conform presei austriece, care îl citează pe ministrul de Interne al Austriei, vicepremierul şi ministrul de Interne Predoiu va avea curând o întâlnire importantă la Budapesta cu miniştrii din Austria, Ungaria şi Bulgaria”, a scris Ionuţ Stroe, pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL arată că ”cea mai bună modalitate de a sprijini aceste discuţii este să facem declaraţii responsabile, fără a avansa termene înainte ca acestea să fie discutate”.

ADVERTISING

În două săptămâni, la Budapesta, va avea loc o reuniune neoficială, unde se va decide când intrăm în Schengen şi cu graniţele terestre.

La întâlnirea cerută de Guvernul Viktor Orban (un susţinător fervent al intrării noastre în Schengen) vor participa miniștrii de Interne din România, Bulgaria, Ungaria și Austria, pentru discuții preliminare legate de data la care ar urma să aibă loc aderarea completă pentru noi şi vecinii de la sud.

La reuniunea din 22 noiembrie se va discuta un posibil acord, iar ulterior, pe 12 decembrie 2024, la întâlnirea oficială JAI de la Bruxelles, acest acord ar urma să fie anunțat oficial, susţin surse citate Europa Liberă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇